Primarului Toma nu i-a convenit! Discuție + Sondaj

Sunt cinci bărbați care se ocupă de echipa de handbal fete din Buzău.

În timpul primului antrenament din acest an, cei cinci (primarul Toma, Ceaușel și Cazan – șefii de la club – plus antrenorii Romeo Ilie și Bogdan Radu) au ieșit din sală pentru o discuție legată de echipă.

La final, reporterul i-a rugat să se alinieze pentru o poză. În timp ce zâmbeau la aparat, jurnalistul a debitat o glumă: „Cinci pentru locul cinci”.

Numai că, surpriză, primarului nu i-a convenit. „Pleacă, bă, d-aici cu locul 5. Vrem mai mult!”.

O afirmație, a primarului, care merită comentată. E bine că Toma vrea și cere mai mult de la staff și jucătoare, dar locul 5 ar fi pentru SCM Gloria foarte bun (după 7 campionatul trecut), iar o clasare superioară (locul 4) ar fi extraordinară.

Argumentație

Primele două locuri se cunosc deja, CSM București și SCM Rm. Vâlcea. Și locul trei se cam știe – Gloria Bistrița.

Urmează apoi, în ordine, Cisnădie, Brașovul și Craiova. Toate trei clasate peste Buzău campionatul trecut, la cel puțin șase puncte distanță. E drept, Gloria s-a întărit, dar și adversarele. Ca Buzăul să le depășească pe toate trei și să urce până pe 4 ar fi extraordinar.

Citește și: Reunire la SCM Gloria. Iată lista celor zece jucătoare noi – CLICK AICI

„Va fi un campionat foarte puternic. Sunt nouă echipe tari, toate s-au întărit. CSM București, Rm. Vâlcea, Bistrița, Craiova, Brașov, Cisnădie, Brăila, Baia Mare și Buzăul. Din categoria a doua ar fi Zalăul, deși aici e de văzut, Clujul, Rapidul, Slatina și Slobozia” – opinie specialist

Așteptăm mai jos să votați în sondaj și și să exprimați comentarii.

[Total_Soft_Poll id=”17″]

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.