Profesorul de sport ALDE cere inspectorului ALDE demiterea directorului ALDE

A crescut temperatura azi în cadrul ALDE Buzău.

Profesorul de sport de la școala Cătina – totodată președinte ALDE Pătârlagele – susține că azi în Școala Cătina un localnic cu aspirații politice ar fi distribuit tichete cadou în valoare de 10 lei bucata către cadrele didactice, părinți și elevi.

„E adevărat, pentru că am primit și eu. Vă pot trimite fotografie. Solicit inspectoratului declanșarea unei anchete și, dacă, sesizarea se dovedește adevărată atunci directorul, care a permis distribuirea cadourilor în cadrul școlii să fie demis. S-au dat câte zece bonuri valorice de cadru didactic și câte trei de copil. Elevii au primit în plus și dulciuri. Și eu sunt membru ALDE, și directorul e ALDE, și doamna Florina Stoina e la ALDE. Dar nu sunt de acord ca gesturi interpretabile politic să fie făcute în cadrul școlii”, a spus Claudiu Voicu.

Prof. Claudiu Voicu: „Cred că aceia care mi-au dat până și mie tichete cadou nu au prea multă minte”

Acesta și-a amenințat colegii din ALDE că în cazul în care nu se vor lua măsuri împotriva directorului atunci va demisiona din partid: „Atât eu, cât și cei 200 de membri din Pătârlagele, una din cele mai puternice organizații ALDE din județ”.

Voicu și susținătorii săi

Directorul școlii nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.

Nici primarul din Cătina (membru PNL) nu avea cunoștință ca la școala din localitate să se fi produs vreun incident. „Am fost dus azi toată ziua la Buzău, n-am auzit nimic. Și mâine o să fiu plecat de dimineață, dar după-amiază când voi ajunge mă voi interesa”, a spus edilul Gheorghe Radu.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Profesorul de sport ALDE cere inspectorului ALDE demiterea directorului ALDE

  • e saptamana alegerilor, normal ca au inceput sa cumpere voturile. cand dorea sa le cumpere, dupa alegeri?

    Răspunde
  • Pentru numele lui Dumnezeu, verificati inainte de a scrie ceva. Marionete in scop politic ce sunteti! Domnul aspirant la postul de primar face asemenea gesturi de ani buni, nu numai in comuna respectiva, ci si in comunele invecinate. Pentru copii! Lucruri de bun simt ce ar fi putut si trebuit, chiar facute de Primarie.

    Răspunde
  • A sunat Mazare. Cica vrea si el primar la Catina

    Răspunde
  • Vad ca nu e comentariul meu, a sunat Voicu sa îl ștergeți? Se spunea adevărul despre el? Da repet și susțin e un profesor necalificat care nu e în stare sa își ia licență, care face în asa fel încât sa fie directori de educație fizica și sport sa ii rămână și lui ore ca să le poată lua după 1 septembrie. Dar aspira la funcția de primar. Decât oameni ca el în învățământ mai bine lipsa. Verificați când a întrat în învățământ sa vedeți câte coincidente.

    Răspunde
  • D-le. Prof Claudiu Voicu…. Eu nu prea fac politică….. Ptr. Mine în politică sunt două lucruri clare:
    Unul-Curve ieftine cinstite….. În care te transformi indiferent de Profesie….. Și faci M#/A pe la toate ușile LINSUL DE CLANȚE pentru indemnizația de la partid….. (dar nu uita înainte să iei trebuie să duci….. Sclavie…. Prostime etc)
    Doi-Curve ieftine Preacinstite… În care oamenilor din zona și sectorul tău ‘le spui realitatea…. Iar la Buzău _București…. Șefilor tăi din politică le faci Opturi…. Șaijnouă cu datorie și BEREGATĂ… DUCÂNDU-TE cu poala de voturi…. Și mașina de asistați la BOZGORUL DE LA BUCUREȘTI….. ETC….
    TOTUL ESTE POLITIC ȘI NIMIC GRATIS…..
    DAR TU….. BRE DOMN’PROFESOR….DE CE NU VORBEȘTI DIN PLAN PROFESIONAL….. CĂ LA CĂTINA, ȘCOALA NR. 1 NU ARE TEREN PTR. ACTIVITĂȚI SPORTIVE….. (ÎȚI E FRICĂ DE RADU – PRIMARU’PLECAT ….???
    DE CE NU VORBEȘTI DE HAITELE DE CÂINII DIN CURTEA ȘCOLII….. CARE STAU PRINTRE COPII ȘI SE CACĂ PE VOI ȘI PRIN CURTEA ȘCOLII TRANZMIȚÂND BOLII….???
    DE CE NU VORBEȘTI DESPRE „WC-DIN CURTEA ȘCOLI ÎN CARE SE CACĂ COPII….. GRUPUL SANITAR DIN ȘCOALĂ PENTRU ELEVI FIIND ÎNCHIS….. DOAR LA INSPECȚII I-SE DESCUIE-LĂCATA….. ÎN TIMP CE PROFESORII FOLOSESC GRUPUL SANITAR DIN INTERIOR pentru ei există presiune de apă….???
    DE CE BRE….. EȘTI MARIONETĂ POLITICĂ???!!!
    SUNT MULTE PROBLEME LA ȘCOALA DIN CĂTINA LA CARE PUTEAI ȘI POȚI SĂ VB……. DIN PUNCT DE VEDERE….. PROFESIONAL…… TREI ZILE ȘI TREI NOPȚI FĂRĂ OPRIRE… IAR LA BUCUREȘTI TE REPREZINTA…. BOZGORUL TĂRICEANU – CARE NU MAI ȘTIE SĂ VORBEASCĂ ROMÂNEȘTE….
    PERSOANA CU ASPIRAȚI POLITICE….. CARE FACE CE FACE….. NU ÎL FELICIT….. ÎL STIMEZ PENTRU CĂ….. ÎN CĂTINĂ SUNT COPII AMĂRÂȚI, CARE AU NEVOIE DE MAI MULT….. AR TREBUI SĂ O FACĂ ȘI ALȚI….. ȘI MAI DES

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.