Proiect al Primăriei Buzău: stații de biciclete de închiriat. „Buzăul nu e pregătit, bicicletele se vor fura după câteva zile”

Buzăul va face în curând încă un pas înainte spre statutul de oraș european civilizat. Cei care au ajuns prin orașele din vestul Europei cu siguranță că au remarcat existența unor stații de închiriat biciclete.

Îndeosebi în preajma stațiilor de autobuz există rastele cu biciclete, pe care cei interesați le pot închiria contracost, fie introducând o monedă, fie pe baza unui card, pentru o oră sau mai multe.

Un astfel de sistem se va înființa în anii următori și la Buzău. Deja, în bugetul pentru 2017, Primăria Buzău a alocat 2,78 miliarde de lei vechi pentru întocmirea proiectului „Velocity” și depunerea sa pentru atragerea de fonduri europene.

„Pentru mine, pentru că vin de la Agenția de Mediu, acesta este un proiect de suflet. Voelocity este urmarea firească a amenajării în municipiu a unei centuri verzi, mai exact o rețea de piste de biciclete care să unească cele trei mari parcuri din Buzau, dar și zona Industrială. Bicicletele vor putea fi luate dintr-un loc și lăsate într-altul, în altă zonă a orașului. În acest fel, vom proteja și mediul, pentru că o seamă de buzoieni își vor lăsa mașinile acasă pentru a merge cu treabă sau la plimbare prin oraș cu bicicleta. Bineînțeles că există și cârcotași, care spun că Buzăul nu e pregătit pentru așa ceva, că bicicletele, fie vor fi furate, fie stricate după doar câteva zile” a precizat viceprimarul Ionuț Apostu.

Fotografiile acestui articol au fost realizate de subsemnatul în toamna trecută la Bruxelles. De notat că primul oraș din România care l-a implementat este Timișoara. Doritorii își pot procura un card de la primărie, dar un impediment este că nu pot fi folosite decât o oră. În caz de depășire se plătește o taxă suplimentară. 

Auraș Tereacă

   

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.