Protest inedit al unor buzoieni! Au ieșit la pescuit pe stradă! În loc de asfalt au parte de o baltă imensă. Iată imagini!

Protest inedit al unor buzoieni din municipiu. Ajunși la disperare întrucât zona în care locuiesc nu a fost niciodată asfaltată, în ciuda promisiunilor dese din campaniile electorale, câțiva cetățeni au ieșit cu undița în zona din jurul blocului în care locuiesc. 

E vorba de zona uitată de lume a căminelor de nefamiliști situate între fostul stadion Concas și strada Bazalt, aproape de sediul jandarmeriei. 

Zona din jurul blocurilor n-a fost niciodată asfaltată, iar atunci când plouă mai serios se tranformă într-o mare baltă. C

Când se mai duce din apă, rămâne în schimb noroi, iar când nu mai e noroi se face foarte mult praf.

Oamenii au făcut de-a lungul anilor numeroase cereri la primărie și în mass-media, dar n-au fost băgați în seamă.

Noul protest, de astăzi, îndreptat împotriva primarului Toma este oarecum nedrept. Tocmai în acest an, în a doua parte a anului, la dorința expresă e noului primar zona respectivă se va amenaja corespunzător. În perioada următoare se va scoate la licitație pachetul de străzi, care o cuprinde și pe aceasta, care vor fi asfaltate până la sfârșitul anului. 

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Protest inedit al unor buzoieni! Au ieșit la pescuit pe stradă! În loc de asfalt au parte de o baltă imensă. Iată imagini!

  • Nu cred ca zona respectiva este prinsa in planul de asfaltare.Domnul Toma a facut referire la strada Bazalt nicidecum satrazile adiacente.Domnilor din primarie,va rog sa tratati aceasta problema cu maxima seriozitate.Am 30 de ani de cand locuiesc in aceasta zona si NiCIODATA nu a fost asfaltat pe aici.Tot de atati ani i-mi platesc impozitele cu regularitate la finante.Si tot de atati ani cand ploua inot prin balti si noroi sa ajung la serviciu,cand nu ploua iau la rand toti bolovanii si praful ramas in urma.O alta problema destul de serioasa in aceasta zona sunt cainii comunitari,faceti ceva cu ei.Cineva ii tot abandoneaza si nu mai scapam niciodata de ei.Si nu in ultimul rand as vrea sa va propun sa amenajati in zona un loc de joaca pentru copii si parcari pentru cei care locuiesc in zona.Spatiu este destul de generos.Cu speranta ca veti reactiona pozitiv la cele prezentate ,va doresc o zi buna si astemptam sa vedem rezultate cat mai curand posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.