Protestatarii de la Buzău, rupți cu amenzile

Au fost proteste aseară, la Buzău și Rm. Sărat, împotriva măsurilor anti-Covid luate de autorități.

Conform comunicatului Jandarmeriei Buzău, forțele de ordine au aplicat manifestanților nu mai puțin de 54 de amenzi în valoare totală de 32.800.

Probabil că după această întâmplare, protestatarilor de la Buzău le va trece cheful de a mai avea astfel de acțiuni.

Comunicat Jandarmeria Buzău

Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău, în cooperare cu IPJ și ISU Buzău, cu sprijinul structurilor de Poliție Locală, a asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților la protestele ce au avut loc în municipiile Buzău și Râmnicu Sărat.

Permanent, pe timpul desfășurării manifestațiilor, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința persoanelor prezente prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora, context în care subliniem buna colaborare pe care forțele de ordine au avut-o cu majoritatea participanților.

Totodată, au fost și situații în care au fost constatate încălcări cu intenție ale normelor în vigoare, atât cele de protecție sanitară, cât și cele de conviețuire socială, în urma acestora jandarmii și polițiștii aplicând 54 de sancțiuni contravenționale atât la Legea 55/ 2020, cât și la Legea 61/1991 în valoare totală de 32.800 de lei.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 14 martie 2021, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă, cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, în condițiile declarării conform Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată), cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău va asigura în continuare condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și va urmări permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale.

loading...

8 comentarii la „Protestatarii de la Buzău, rupți cu amenzile

  • ,,I-a rupt cu amenzile ,, degeaba pentru ca astia care erau la,, manifestare,, sunt aia pe care ii baga psd-ul fara bilet la meci …o sa plateasca astia cand va trece Marcel la UDMR ! daca ii intreba reporterul ,, de ce esti ba aici? ,, raspunsul era acelasi ca si in cazurile numeroase cand participau chemati la actiunile psd local …Buzaul un oras ,,atipic,, si se demonstreaza acest lucru cu orice ocazie cand este vorba de ,,tarisoara noastra ,, …urat moment coregrafic mirosea de la Sahateni a trandafiri putrezi …

  • Si la Timișoara, Sibiu și alte mari localități cu votanți de dreapta, tot psd i-a mobilizat sa iasa la protest ? Mare parte dintre ei au participat la celebrul miting neautorizat din 10 august, dar acum nu mai sunt buni, v-ati văzut sacii in caruta domnilor de la pnl si usr . O sa pieriti pe limba voastra.

  • Cei de aseară, numai protestatari nu erau. Mulți tineri țigani din Simila și Dorobanți, unul mai “educat” decât celălalt: trei adunați abia făceau împreună 12 clase.
    Nu a fost niciun protest, ci tulburarea liniștii locuitorilor!
    Mulți instigatori la dezordine și haos.
    Nu am văzut un om de bine care să fi participat la protest.
    În ceea ce privește, Jandarmeria Buzău, vai de ei. Slab pregătiți, fricoși și temători, le-au permis acestor pierde-vreme să blocheze circulația pe Unirii.

  • Pacalicii platiti de mafia P.S.D. Cam astia sunt votantii ciumei rosii .

  • Mintiti-va singuri ca sunt de la psd:))

  • Mai rau…de la AUR

  • Narcisa Iorga este de altă părere:
    Ce nu înțeleg cei care minimalizează manifestațiile de stradă e că protestatarii sunt foarte tineri. Sunt poate la primul miting la care participă și știți ceva? Nu au nimic altceva de făcut. Nu au de mers la școală, nu se pot întâlni să se distreze, n-au voie la terase, nici pe stadioane, nici în săli de sport. Refulează în stradă. Și mai știți ceva? Aici se distrează, deci nu se vor opri curând. În rest, sigur, unii încearcă să confiște protestele, alții încearcă să le discrediteze. Problema e că ăstora mici nu le pasă de părerea altora despre ei. Așa că, țineți-vă bine! Va dura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.