PSD Buzău: „PNL a pus la cale cea mai mare înșelătorie”

După ce a dat jos un guvern stabil cu viziune și program pe termen lung PNL fuge de guvernare. Când au văzut că țara nu poate fi guvernată cu lozinci, minciuni și demagogie, ci cu programe serioase de dezvoltare, cei de la PNL au pus la cale cea mai mare înșelătorie din ultimii 30 de ani, alegerile anticipate”.

Așa începe ultimul comunicat de presă al PSD Buzău. Cuvintele de mai sus au fost explicate mai jos.

„De fapt, aceste alegeri nu sunt despre PSD, ci despre incapacitatea PNL de a guverna, de teama că românii își vor da seama până la toamnă de incompetența guvernului liberal. Anticipatele înseamnă că în România, nimeni nu va mai avea niciun fel de garanție că salariile și pensiile vor crește începând cu 1 septembrie.

De altfel, am văzut o primă demonstrație cu alocațiile, când Guvernul a sfidat Parlamentul și deciziile acestuia. Ne întrebăm de unde are Guvernul bani să organizeze două tururi la alegerile locale, dacă nu poate găsi resursele necesare pentru creșterea alocațiilor? Nu mai bine eforturile lor se canalizau pe găsirea de bani pentru bunăstarea copiilor?!

De trei luni de când spun că guvernează România, cei de la PNL își arată zilnic incompetența,  incapacitatea de a conduce statul. Singurul lucru la care excelează miniștri PNL este expunerea excesivă, de dragul imaginii, în fața presei. Să deranjezi profesorii în timpul orelor de curs și să le denigrezi imaginea în fața camerelor de vederi, să sperii copiii în clase nu înseamnă reformă în învățământ.

Să fabulezi despre registre paralele în timp ce te împrumuți săptămânal de miliarde la dobânzi fabuloase nu înseamnă să ai un program economic. Nici ca ministru de interne să te expui mediatic cu dezvăluiri despre mașini de lux , care în final se dovedesc că au fost folosite tot de colegii tăi din partid, nu înseamnă că lupți cu marea infracționalitate. Ca să nu mai vorbim de ministrul transporturilor care este bătut de un gândac în calea construcției de autostrăzi”.

Nici măcar nu le pasă de contextul internațional, de posibilitatea ca prin demararea procedurii de alegeri anticipate să arunce România într-o criză politică și economică. PNL vrea toată puterea în mâini și cât mai repede cu putință, însă factura iresponsabilității va fi plătită de români!”.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.