PSD promite creșterea de la 1 la 3 milioane hectare de canale de irigații

România irigă acum nici 30 la sută din suprafața arabilă, deși necesarul este de minim 3 milioane de hectare.

În vara lui 2020 irigațiile au fost în mod evident o fata Morgana, dar proporțiile secetei au fost biblice.

Potrivit situațiilor prezentate de ANIF suprafața pregătită la nivel de țară pentru irigații a fost de 1,4 milioane de hectare, însă în final, la mijloc de august 2020 erau udate doar 1.006.435 ha pe 1.800 de kilometri de canale din 27 de județe. Seceta a ars culturi de pe 2,8 – 3 milioane de hectare.

Şi irigațiile, dar și refacerea sistemelor de deservire sunt doar refrene patriotice interpretate pe o singură voce a unui premier liberal care nu cunoaște nevoile fermierilor sau pe două voci, atunci când s-a adăugat și murmurul ministrului potrivnic din agricultură.

Ȋn toată această agonie, extinderea și reabilitarea sistemului de irigații reprezintă o necesitate pentru pământul României, iar PSD are în programul său de guvernare prevăzută clar măsura prin care vor fi acoperite cu apă de irigații 3,3 milioane de  hectare.

Banii pentru această măsură obligatorie se ridică la 2,7 miliarde de euro, iar sursa este dată de fonduri UE și PRRI. Măsura social-democrată va fi implementată în 48 de luni.

loading...

8 comentarii la „PSD promite creșterea de la 1 la 3 milioane hectare de canale de irigații

  • Sunteți în urma PSD, asta era propunerea pe plan local, desigur a deputatului Ghiveciu, deja canalele sunt decolmatate și pline ochi cu apa. Apropo Auras, îți recomand o ancheta jurnalistica prin satele care au beneficiat de serviciile apa canal instalate de firmele acestuia, începi cu CA Rosetti. Ma întreb cum dracu își amintesc alde Dinu Paturica ăștia tocmai acum, la fel și de pensii, salarii, burse….. 30 de ani ce-au facut? Acum au soluții la toate.

    Răspunde
  • Si de ce nu au extins reteaua de irigatii in toti anii lor de guvernare?
    Nici macar nu ar fi trebuit s-o extinda, ci s-o readuca la nivelul la care ajunsese pe timpul odiosului si sinistrei, in vremea regimului de trista amintire cand Romania era printre primele tari din Europa la productia agricola. Intr-atat eram de inapoiati din cauza comunistilor odiosi, incat eram granarul Europei.
    Am ajuns azi sa importam grau si paine congelata din Ungaria si usturoi din Israel. Intr-atat de mult am evoluat in cei 30 de ani ai epocii de aur capitaliste.

    Răspunde
  • Nu vă costă nimic sa promiteți! Că și cele 8 spitale regionale.

    Răspunde
  • Nu cred ca o sa vedem irigații in Romania prea curând ! Acum terenurile arabile sunt in proprietatea țăranilor.Ma îndoiesc sincer ca vor fi de acord sa se facă șanțuri lungi si gropi adânci pentru instalarea țevilor de apa…

    Răspunde
  • Promisiuni desarte !stati platiti de prostime cu sute de milioane p luna . Canale sunt de pe vremea raposatului . Dar ce v -a interesat pe voi pana acum de unde. Minciuni electorale ! Ati terminat tara ! Unu fara dosar penal nu e in guvern!hoților! Sa trăiți cu salariu la un om de rand , nu cu atatea pensii speciale ca sa dormiti in scaun

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.