Pufu: „Buldozerele vor intra pe teren în martie anul viitor!”
Buzoianul Vlad Pufu, senator PNL, are motive să creadă că în primăvara anului viitor buldozere vor intra pe teren pentru viitoarea autostradă Buzău – Ploiești.
Vlad Pufu, azi: „Încă un pas! A7 intră în linie dreaptă. Veste mai mult decât îmbucurătoare de la Ministerul Transporturilor! Licitaţia pentru primul tronson din A7 a fost trimisă la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. După validare, va ajunge în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice pentru depunerea de oferte. Asta înseamnă un pas uriaș în realizarea autostrăzii care va trece și pe la Buzău. Practic, licitația va fi, așa cum a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pentru execuția lucrărilor, adică efectiv pentru construirea autostrăzii. Proiectul tehnic de execuţie este deja făcut şi parte din documentaţie, iar imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren. Ce veste poate să fie mai bună decât asta?”
Pufu consideră că în aproximativ 3 ani buzoienii vor putea merge pe autostradă la București.
„Dar nu doar asta e important. Autostrada va aduce cu ea dezvoltare economică, investiții și locuri de muncă mai multe și mai bune pentru buzoieni”, a adăugat senatorul PNL de Buzău.
Parlamentarul speră că licitația pentru desemnarea constructorului va merge lis, că nu vor fi contestații, „întrucât e foarte mult de muncă la autostrăzi acum în România, iar toți constructorii au deja lucrări”.
Citește și:
La anul ?In 3 -4 ani?Autostrada de campie?Baaaaaa voi sunteti normali?
Vai mama noastră, toți au doar promisiuni nimic concret. Niște mincinoși.
IN GRECIA , O AUTOSTRADA PRIN MUNTII STÂNCOȘI , IN LUNGIME DE 160 Km. SE FACE IN DOI ANI , UAR LA NOI , IN CAMP , DUREAZĂ 3…..4 ANI !!!!!!!!
Vezi ca Muntii Stancosi nu sunt in Grecia. Mai pune mana pe o carte, mai fa o gorneta.
Cine te mai crede, bre! Pastreaza postarea asta si uita-te la ea peste 4 ani!!! Ar trebui sa vă organizati cumva astia care vorbiti sa va aflati in treaba!!!!
Ce mai viseaza romanii autostrazi pline de Ferrari si Lamborghini cu virgine siliconate la volan:))
Prin Muntii Stancosi !
::::)))))
PENTRU DUL PUFU…..ASTAZI A FOST RIDICAT IN SEAP…LICITATIA….NU E TREABA MEA DECLARATIA DAR O MIKA INTREBARE……IN ARDEAL SE CONSTRUIESC AUTOSTRAZII…SI IN MUNTENIA MOLDOVA OLTENIA NU AM CITIT NIMIK…..PE AICI CIND AUTOSTRAZIII DEOCAMDATA DECLARATIE SI ETC VORBA INTERPRETULUI DE MUZICA VALI STERIAN…..SI ETC …..INGINERIA E DE VINAA ….ASA-I DECI ……………..APROPO IN SIBIU …MERGE LUCRAREA CATRE FAGARAS, CATRE CLUJ……SI IN SIBIU E ZEIIS DLE PUFU ..PE ACI VINT DE BARAGAN……INTREB SIMPLA CIND CONSTRUIESTE PNL SI ALIANTA O AUTOSTRADA . PRIN MUNTENIA SI MOLDOVA….??????????????FARA POLITIKA DACA SE POATE……..URMASILOR URMASILOR ….STEFAN UN CITAT……APROPO FARA CONTESTATIII …LA ARDELENII CISTIGA MEREU MAX BOEGL /DIN GERMANIA SI STRABAG