Pustai: „Greșeală copilărească la Cârstocea + atitudine dezamăgitoare”

Tristețe, dezamăgire și părere de rău la finalul meciului de azi pentru antrenorul Gloriei Buzău, Cristi Pustai.

„Îmi pare rău pentru microbiștii din Buzău. Sunt dezamăgit și de atitudinea jucătorilor. La primul meci oficial la Buzău, contra unei echipe cu nume, m-aș fi așteptat la mai multă voință, dorință de victorie. Am început din nou prost, am luat și acel gol repede, în minutul 9, după o greșeală impardonabilă a lui Cârstocea (n.r. pasă la adversar). În repriza a doua am dominat, dar fără ocazii. Am avut multe faze fixe, dar bătute slab. Din păcate, am avut și ghinion la tragerea la sorți a programului, meciuri cu probabil cele mai bune echipe din serie în primele două etape când noi suferim încă din pricina omogenității lipsă”.

Gloria, două înfrângeri la rând; 1-2 cu Hermannstadt și 0-1 cu „U” Cluj
Fără să impresioneze ca nivel al jocului, „U” Cluj a câștigat la Buzău. În afara golului, oaspeții au avut înainte de pauză ocazia să facă 2-0, dar Albert Voinea a trimis peste din 6 metri
Nemulțumit, Pustai a schimbat trei jucători la pauză (Cârstocea, Mondragon și Olteanu). Fără rezultat pe tabela de marcaj
Casandra a intrat la meci, iar înainte de pauză le-a făcut morală jucătorilor. „Fotbalul e pe goluri, atacați și voi, ce naiba!”

Pentru Gloria vor urma două meciuri consecutive în deplasate, cu SS Poli Timișora și Dunărea Călărași. În Crâng, Gloria va juca din nou pe 28 august, cu Poli Iași.

Tot în Crâng, în această seară, se joacă de la ora 19.00, Chindia Târgoviște – Dinamo București.

Gloria: Stoian – Zamfir, Wiktorski, Lopez, Toma – Ciobanu, Mondragon (Gaitan), Cârstocea (Munteanu), Olteanu (Neacșu) – Ekollo, Chică-Roșă (Cip. Petre).

loading...

6 comentarii la „Pustai: „Greșeală copilărească la Cârstocea + atitudine dezamăgitoare”

  • Asta se întâmplă când vopsești niște gloabe în „fotbaliști” și culmea, îi mai și plătești!

    Răspunde
  • Una peste alta,nu au nici o treaba cu fotbalul.. Astia sanse de promovare?Marele proiect! Sunt ferm convins, si credeti ma ca am jucat fotbal la viata mea, stiu ce vorbesc,cu Ilie Stan,echipa era altfel in teren..doar am mai jucat cu U Cluj si nu o luam acasa! Pustai, pe unde a fost,a lasat de dorit…slab, moale..Ilie Stan,avea autoritate,stia fotbalul… Pacat ca iarasi suntem de rasul altor orase, si puteam fi cu totul altfel…

    Răspunde
  • Si mie imi pare rau, dar nu de meci si de scor, ci de banii din taxe care se duc pentru distractia a catorva golani. Sa faca club privat si sa puna bani cocalarii care atarna pe la meciuri.

    Răspunde
  • Bravo, Tomita !!!
    I-am infrint si pe clujeni !!!

    Răspunde
  • Vedeți dacă nu transmite Toma, Neagu și cu Rache instrucțiunile prețioase la pauză, luăm înfrângeri.
    LA PUȘCĂRIE și banii înapoi buzoienilor, în proiecte adevărate, urbane, de viitor, sustenabie, nu PROSTII de țărani cu pământ încă-n dinți!!!
    Toma e mai rău deâct Boșcodeală, e și fudul. Celălalt măcar era doar nepriceput.
    Îi doresc un referendul ratat complect, lui Toma.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.