Puști de 18 ani, viteză, neatenție. „N-a trecut nicio zi de la asfaltarea lui Toma, hop și accidentul”

Accident azi-noapte la ora 02.00 pe Calea Eroilor, între Cimitirul Eroilor și noul Kaufland.

Mașina răsturnată din imagine s-a dat peste cap de patru ori – interval în care a parcurs aproape o sută de metri! – până să se oprească cu roțile-n sus.

Protagonist a fost un puști de 18 ani, elev în clasa a douăsprezecea la Colegiul M. Eminescu.

Tânărul șofer a călcat puternic accelerația, profitând de faptul că strada a primit un strat nou de asfalt cu nici 24 de ore înainte.

Înaintea VW-ului Passat circula dinspre oraș înspre Kaufland Sud un autovehicul de teren marca Toyota Hillux de culoare roșie (vezi foto mai sus).

Ce s-a întâmplat, ne povestește un pasager din Toyota, mașina fiind condusă de o tânără de 23 de ani.

„Eu eram în dreapta. La un moment dat am văzut niște prieteni în parcare în benzinăria OMV de după cimitir. Prietena mea a semnalizat stânga, iar în momentul în care a început virajul, am auzit o bubuitură. Am aflat apoi, la volanul mașinii care ne-a lovit era chiar colegul meu de bancă – Ștefan. Pentru că a avut viteză mare, mașina lui s-a răsturnat. A fost ca-n filme. A zburat prin aer, s-a rostogolit de vreo patru ori, nu-mi venea să cred. Ne-am speriat cumplit. Din fericire – Ștefan n-a pățit absolut nimic”.

Pe Ștefan, un tânăr blonduț de 18 ani și jumătate, cineva acolo sus cu siguranță îl iubește întrucât deși s-a rostogolit pe carosabil a scăpat nevătămat.

Printre primii ajunși la fața locului a fost un polițist local.

„A fost nebunie aici în noaptea asta. Parcarea de la Kaufland a fost plină cu mașini ale tinerilor ăstora. Pentru ei, strada asta, după asfaltare, e raiul pe pământ. Bagă viteză cât pot, n-au experiență la volan, pentru mine nu-i nicio mirare ce s-a întâmplat”.

În schimb, reporterul buzoienii.ro ajuns la fața locului a fost mirat de două lucruri. De distanța mare parcursă de autoturismul ce s-a rostogolit prin aer – mare noroc că din față n-a venit o altă mașină că era măcel – dar și de numărul mare de tineri prezenți la fața locului.

Deși era aproape de trei noaptea, pe stradă era lume de parcă abia se terminase vreun meci și se ieșise de pe stadion.

loading...

10 comentarii la „Puști de 18 ani, viteză, neatenție. „N-a trecut nicio zi de la asfaltarea lui Toma, hop și accidentul”

  • Curse de masini ilegale niste iresponsabili te omoara nevinovat,sa se faca ancheta ca la carte nu marturiile date tot de ei. se acopera unii pe alti sunt pariuri mari in joc

  • Un imatur care maine, poimaine va omori pe cineva cu siguranta ! Controale psihologice facute ca sa fie facute,atunci cand iti iei permisul ! Singura solutie…obtinerea permisului de conducere la 25 de ani, nu la varsta de 17-18, cand majoritatatea sunt imaturi si considera masina o jucarie !

  • Nu va mai c****i atât pe voi ,copii mucosi. Va lăudati cu mașinile luate de cretinii voștri părinți,ca ei au vina cea mai mare , si produceti pagube si celor din jur. Macar de nu v ati rupe doar voi gâtul.. mizeriilor

  • Da chiar ca este nervos nenea. Eu propun sa fie modificata varsta de permis la 70 de ani. Dobitoc mai este “un nervos”. Crezi ca la 25 nu poate fi la fel de cretin sau poate mai cretin? cauta o statistica, sa vezi varsta medie a soferilor care produc accidente. Oricui se poate intampla, putina neatentie, foarte putina experienta, nu exista posibilitatea unei masini puternice, o masina puternica o catalogam puternica si nerecomandata unui conducator auto in momentul in care depaseste 200 cp, pana la acest prag in colaborare cu sistemele de siguranta, nicio masina nu te arunca in sant din cauza puterii. Fiecare am vrut candva sa impresionam, sau sa vedem ce poate masina, diferenta este ca la unii dintre noi sa terminat cu bine, la unii sa terminat mai delicat.

  • Toți prostii au ajuns sa ia permisul de conducere. Eu propun sa se scoată permisul de conducere din tara. Dacă toată lumea ar merge pe jos nu ar mai fi accidente.

  • Sunt sigur că pe vremea lui Ceaușescu nu s-ar fi întâmplat așa ceva!

  • “de la asfaltarea lui Toma”… Dar gropile ale cui sunt?

  • Chiar dacă ar asfalta Toma toate străzile din Buzău, nu ar scoate prostia din oameni, nu contează la ce vârstă obții permisul , dacă esti prost de mic…nu te deșteaptă instructorul auto nici la 100 de ani.

  • Părerea mea este ca pedepsele date de polițiști să nu țină de vârsta sau experiența șoferilor .Ai greșit plătesc toți la fel .În felul ăsta i-am mai disciplina și bine ar fi să le bage și mâna mai adânc în buzunar ,pentru că i-am mai și sensibiliza un pic .

  • Mucoșii cu permisul luat pe șpagă seamănă teroare pe șoselele patriei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.