Recunoașteți personajul ? E foarte cunoscut în Buzău, dar îi lipsește ceva

Bărbatul din imagine e foarte cunoscut în Buzău.

Însă în această imagine e mai greu de recunoscut întrucât îi lipsește un accesoriu care-i schimbă complet înfățișarea. 

Accesoriul respectiv este o șapcă, fără de care domnul nostru nu s-a despărțit niciodată până acum în public.

„Vă spun sincer, nici eu, când l-am văzut prima dată fără șapcă nu l-am recunoscut. I se schimbă complet fizionomia. Vreți să vă spun ceva. Astăzi, m-a sunat Anca Lipan. M-a întrebat, de ce domnul antrenor n-a venit și el la ședința cu primarul. I-am răspuns că a fost, că a statca de obicei lângă mine a stat. Deci, nici Anca nu l-a recunoscut fără șapcă”, ne-a declarat Ștefan Miloș, președintele HM Buzău.

Așadar, personajul fără șapcă este Romeo Ilie, antrenorul echipei buzoieni de handbal. 

„E din cauza căldurii. Dar să știți că n-a renunțat deloc la șapcă. O avea cu dânsul, o pusese pe un scaun. Când am ieșit din sala de ședințe, a redevenit el”, a lămurit Miloș. 

Altfel, Romeo Ilie este bucuros în aceste zile, întrucât HM Buzău va intra în noul SCM Buzău, iar echipa va beneficia de finanțare pe măsură pretențiilor antrenorului, care vrea promovarea imediată în prima ligă. 

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Recunoașteți personajul ? E foarte cunoscut în Buzău, dar îi lipsește ceva

  • În legătură cu șapca dlui antrenor ,nu pot să spun decât ……uite dle cum o șapcă te face de nerecunoscut .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.