Remember: patru au murit în acest an la Buzău

S-a întâmplat înainte de Paști, în aprilie în acest an. În microbuz era petrecere, călătorii veneau acasă din străinătate. Muzica era la maximum, fetele dansau cu picioarele pe bord. Șoferul vorbea la telefon. N-a văzut bariera, nici trenul. Patru pasageri au murit, zece au ajuns la spital.

Între Cilibia și CA Rossetti, drumul național se întâlnește cu calea ferată

Tragedia n-a fost uitată de polițiștii rutieriști buzoieni. Pe fondul ceții dense – care apare în această perioadă dimineața și seara – se poate întâmpla oricând ca un șofer neatent să nu vadă trecerea la nivel cu calea ferată. Mai există și categoria teribiliștilor care se bazează pe noroc, „nu mi s-o întâmpla chiar mie”.

Patru dintre aceștia au fost sancționați ieri de rutieriștii buzoieni.

În dreapta imaginii se văd crucile și coroanele puse de rudele decedaților din aprilie de la Bâlhacu

Pentru că în județul Buzău drumurile publice se întâlnesc în mai multe locuri cu calea ferată, polițiștii buzoieni avertizează șoferii să fie atenți și să nu forțeze trecerea dacă sunt pornite semnalele luminoase și/sau acustice, ori dacă (semi)barierele sunt coborâte ori în curs de coborâre.

Oare vom trăi să auzim/vedem așa ceva la Buzău ?

Mai trebuie pusă o întrebare. Oare când vom auzi că statul român a alocat bani pentru a se face poduri în aceste intersecții periculoase – care iau vieți în fiecare an ?

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Remember: patru au murit în acest an la Buzău

  • Niciodata!
    In primul rand pt ca se vrea eliminarea cailor ferate catre fier vechi
    Secundo banii vor trebui aruncati catre campaniile electorale presedinte,primari etc.
    Deci,rog politia romana sa stea prin preajma
    Nu la panda cum le sta in caracter.
    Ci pt vigilenta conducatorilor auto.
    Multumesc

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.