România – Azerbaidjan, ora 18.30. Intrarea e liberă

Microbiștii buzoieni sunt invitați azi de la ora 18.30 la Sala Sporturilor. Naționala de futsal a României debutează azi în Elite Round-ul calificărilor pentru FIFA Futsal World Cup 2024. Tricolorii vor da piept cu puternica formație a Azerbaidjanului, într-o confruntare contând pentru Grupa A.

Programul partidelor din luna septembrie:

  • Vineri, 15 septembrie: România – Azerbaidjan, ora 18:30
  • Miercuri, 20 septembrie: Kazahstan – România, ora 17:00

Meciul România – Azerbaidjan se joacă la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău de la ora 18:30 și va fi în direct la Digi Sport și FRF.tv!

Tricolorii sunt gata de marea confruntare de astăzi

„Vrem să mergem la Campionatul Mondial! Acesta este gândul nostru, al tuturor care formăm echipa României în acest moment. Debutăm în fața unui adversar bun, Azerbaidjan, și sperăm să începem cu dreptul, mai ales că jucăm pe teren propriu, la Buzău. După meciul de vineri mergem în Kazahstan, unde jucăm cu o altă echipă de top! Dar, după părerea mea, avem șansa noastră și suntem hotărâți să facem o surpriză la Almatî. Dar acum ne concentrăm doar pe primul meci. Sperăm să vină mulți spectatori la sală și să ne ducă spre victorie”, a spus István Hadnagy, jucătorul echipei FK Odorheiu Secuiesc.

Vlăduț Dudău, compoinent al campioanei CS United Galați, e scurt și la obiect: „Suntem încrezători în forțele noastre. Ne-am pregătit foarte bine și vom da tot ce este mai bun pentru a învinge, nu doar în această primă partidă ci în întreaga campanie de de calificare”!

La fel de optimiști sunt alți doi gălățeni din lotul României

Andrei Crăciun: „Suntem nerăbdători sa începem aceste meciuri de calificare. Știm ce ne așteaptă, meciuri foarte grele, cu adversari foarte buni, dar noi suntem pregătiți și vom da totul pentru victorie! Hai România!”

Matei Boșneagă: „Este o onoare să fiu convocat la echipa națională și sunt foarte optimist în perspectiva meciului cu reprezentativa Azerbaidjanului. Sunt sigur că va fi un meci echilibrat în care vom da tot ce avem mai bun pentru a câștiga cele trei puncte”

Pentru Matei Boșneagă aceasta este prima convocare la echipa națională, tânărul jucător al campioanei CS United Galați fiind unul dintre cei mai buni jucători ai începutului de sezon în Liga 1 Futsal Fortuna.

„A sosit Ziua Z”, anunță și selecționerul Endre Kacsó care spune că toți jucătorii sunt conectați la importanța partidei: „Băieții sunt pregătiți fizic și psihic pentru acest debut. Sperăm ca tribunele Sălii Sporturilor din Buzău să fie cât mai animate în această seară, pentru că avem nevoie de public. Întâlnim un adversar redutabil și dorim să debutăm cu dreptul”.

Iată lotul României pentru dubla cu Azerbaidjan și Kazahstan

Portari: Petrișor Toniță (CS United Galați), Theodor Lungu (CFR Timișoara)

Jucători de câmp: Valentin Ilaș (CFR Timișoara), André Luis Sasse (FK Chrudim / Cehia), Paulo Josué Letra Costa Ferreira (CD Póvoa / Portugalia), Felipe Pinto Viana de Oliveira (Kazma Futsal Club / Kuwait), Darius Nastai (CSM Deva), Mánya Szabolcs (Sepsi SIC Sfântu Gheorghe), István Hadnagy, Bálint Andor, Iszlai Richárd (toți trei FK Odorheiu Secuiesc), Daniel Araujo, Vlăduț Dudău, Andrei Crăciun, Matei Boșneagă, Robert Crișan (toți cinci CS United Galați)

Tot în această seară, de la ora 21:00 (ora României), se va juca și partida Țările de Jos – Kazahstan, al doilea din Grupa A a Elite Round-ului preliminariilor pentru Cupa Mondială. Confruntarea se va juca la „Topsportcentrum” din Almere.

loading...

Un comentariu la „România – Azerbaidjan, ora 18.30. Intrarea e liberă

  • Buzoienii sunt foarte norocoşi că pot să vadă aceste meciuri de calificare ale echipei naționale de futsal a României direct la Sala Sporturilor din oraș. Ocazia ar trebui să nu fie ratată și să încurajăm tricolorii să câștige ! Hai România!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.