Romeo Lungu: „Precum Delta Dunării, vrem ca și Ținutul Buzăului să devină Geoparc Unesco”

Deputatul buzoian Romeo Daniel Lungu a participat zilele trecute la evenimentul “Patrimoniul mondial natural UNESCO din România, provocări și soluții. Delta Dunării” – de Ziua Internațională a Biodiversității. 

Parlamentarul buzoian a participat la două dezbateri consecutive:

  • “Protejarea patrimoniului cultural subacvatic, realități și perspective în România”
  • Delta Dunării, parcursul a 30 de ani de recunoaștere UNESCO. Soluții pentru dezvoltare sustenabilă”.

Romeo Lungu: „Dorim ca și Ținutul Buzăului să devină Geoparc Unesco”

Fiind membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților şi Senatului pentru relația cu UNESCO am avut onoarea de a participa la acest eveniment deosebit de important pentru țara noastră. Odată cu aceste întâlniri vrem să identificăm acele strategii care duc la dezvoltarea durabilă și sustenabilă a comunităților locale din zonele protejate. După cum știți, una dintre cele mai mari dorințe ale mele este ca și Ținutul Buzăului să devină Geoparc UNESCO, acesta fiind deja recunoscut drept un teritoriu cu valori naturale și culturale de o importanță deosebită. Vulcanii noroioși, focurile vii, trovanții, așezările rupestre și chihlimbarul de la Colți, fiind destinații renumite ale Ținutului Buzăului ce urmează să fie evaluate de UNESCO în cursul acestui an, prin prisma diversității geologice și culturale” a declarat Romeo Daniel Lungu.

Evenimentul la care a participat și deputatul buzoian a reprezentat o radiografie a ceea ce înseamnă Delta Dunării la 30 de ani de apartenență la UNESCO. Împreună cu autoritățile locale și centrale, specialiști, reprezentanți ai mediului de afaceri, academic și nonguvernamental s-au dezbătut beneficiile aduse de această recunoaștere internațională, s-au căutat problemele cu care încă se confruntă comunitatea, dar și căile de rezolvare ale acestora.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

loading...

2 comentarii la „Romeo Lungu: „Precum Delta Dunării, vrem ca și Ținutul Buzăului să devină Geoparc Unesco”

  • @Tereaca, transmite te rog daca poti domnului Lungu, ca la Joseni , au inceput ursii sa coboare pe la rau. Ce facem cu cei care fura padurea?

    Răspunde
  • Daca si asta a ajuns deputat, vai de mama noastra!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.