Rotaru, Petruș sau Blazek ? Așteptăm comentariile dvs.

Reporterul buzoienii.ro a cules după meci opinii de la simpli spectatori dar și de la specialiști referitoare la jucătoarele de la Gloria care s-au remarcat azi.

Surpriza plăcută a meciului a fost Andrea Rotaru (fostă Pricopi). Spre ea au mers cele mai multe aprecieri.

Rotaru a dat cinci goluri din acțiune și, atenție, a fost remarcată inclusiv de Florentin Pera. „E jucătoare de națională”, a spus antrenorul momentului din handbalul românesc. Rotaru a surprins plăcut și pentru că în celelalte meciuri evoluțiile ei au lăsat de dorit.

Unii au indicat-o pe Raluca Petruș drept cea mai bună de la Buzău. Probabil și pentru a fi încurajată, la 21 de ani Raluca fiind cea mai tânără de pe teren

Ardeleanca a reușit tot cinci goluri în poarta Vâlcei, câteva de la distanță.

Sunt și buzoieni care au apreciat cel mai mult paradele portăriței Petra Blazek: „S-a opus ca Vâlcea să se ducă la cinci goluri. Nu cred că Buzăul ar mai fi putut recupera așa diferență”.

Bine au jucat și Iuganu (5 goluri importante, nimic deosebit în dreptul ei), dar și pivotul Subțirică (4 goluri în repriza a doua), ultima cu un aport important în obținerea egalului (chiar dacă a ratat primele două aruncări).

Din păcate, restanțiere au rămas în acest meci Alina Ilie (care a dat totuși 4 goluri, primul cel mai frumos din meci) și extrema dreaptă Ana Maria Simion. Alina Ilie e arătată cu degetul îndeosebi pt. eroarea din min. 55 când a pierdut prostește mingea.

O notă mare primește și publicul buzoian care a umplus sala și le-a încurajat pe jucătoare

Marcatoare Gloria: Rotaru 5, Iuganu 5, Petruș 5, A. Ilie 4, Subțirică 4, Apetrei 2, Simion 1, Stoleru 1.

De la oaspete cele mai multe a dat sârboaica Liscevici 8, Norgaard și Fernandez 4, Elghaoui 3.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Rotaru, Petruș sau Blazek ? Așteptăm comentariile dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.