Rugăminte a vicelui CJ Buzău înaintea grevei programate mâine

„Fac un apel la transportatorii județeni, dacă nu anulează greva, măcar să o amâne. Rugămintea mea e să facă acest protest mai târziu, dacă țin morțiș, dar după ce transportă dimineața muncitorii și elevii la școală”, a spus Adrian Petre, în urmă cu câteva minute pentru buzoienii.ro.

Reamintim, transportatorii județeni au anunțat că de luni dimineață, de la ora 05.00, niciun autobuz – de pe niciun traseu – nu va mai pleca în cursă.

Transportatorii protestează în acest fel față de extinderea Trans-Bus pe rutele rurale, lucru care i-ar duce către faliment pe cărăușii județeni.

„Îi rog pe transportatori să respecte programul pe care și l-au asumat, dar și pe călători, dintre care unii și-au plătit din timp abonamente. Există un program de transport valabil până la 1 decembrie 2019, după aceea se va decide asupra unui nou program, cu alte condiții. De asemenea vreau să precizez că în privința extinderii Trans-Bus în județ, CJ Buzău nu are rol decizional. Noi emitem doar un aviz consultativ, de care Trans-Bus poate ține sau nu cont. Cei care doresc prelungirea traseelor Trans-Bus sunt primarii, la presiunea cetățenilor, care vor – normal – tarife mai mici, curse mai dese, autobuze mai bune”, a adăugat Petre.

Petre a admis că a avut ieri și azi discuții cu transportatorii județeni, dar că până la această oră nu s-a ajuns la o înțelegere.

Pentru cărăușii județeni paharul pare să se fi umplut după ce Trans-Bus a anunțat ce la începutul anului viitor va da drumul traseului 14 spre Țintești și Smeeni – până la Călțuna la 4 km de Pogoanele.

În pregătire se află și trasele spre Cernătești, Stâlpu -Merei și Costești – Gherăseni.

Vom reveni.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: Unde au și unde n-au dreptate transportatorii CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

21 de comentarii la „Rugăminte a vicelui CJ Buzău înaintea grevei programate mâine

  • Ce transportatori faceti o singura societate de transport pe judet

  • Sa nu circule că ne-amsaturat de ei,Trans Express circula de la Gheraseni la Costești cu 3 lei și de la Costești la Bz cu 2 lei.niste hoți,și-au bătut joc de călători

  • Când a apărut concurenta nu mai este bine,ați dus oamenii precum sardele,cetățenii la Gheraseni vor Transbuz ,noroc că primarul Țintă vrea binele oamenilor și nu trage cu hoții că dacă era mortul ăla de Sava sigur nu baga Transbuz…..

  • Trebuiau mai multe controale pe bune dl vice. poate aveau și transportatorii mai mult respect de calatori

  • Transbuz numai lapte și miere, sa vezi ce vor sta fraierii prin stații in asteptarea autobuzelor. Daca va faceți iluzii ca vor fi din oră in ora atunci sweet dreams.

  • Nu inteleg de ce nu sunt lasati si transportatorii privati sa traiasca, este singura lor sursa de venit. Da, comentati ca au nu stiu ce masini personale, dar de ce ravniti la ceea ce are aproapele vostru, adica daca pe ei i-a dus capul sa faca banii si sa faca ceva cu viata lor… de ce trebuie sa ii dusmaniti ? Inteleg, preturi mari la bilete dar daca ne-am duce sa vorbim cu totii am fi uniti sa discutam cu dansii poate exista o solutie. Nu trebuie distrusi pentru un moft al nostru. Eu stau la tara fac naveta in fiecare zi, ca stam ca sardelele, ca stam in picioare, se mai intampla asta e. Dar nu trebuie sa avem atata rautate in noi. Astept autobuzele transbuz prin oras minute in sir, inghet. Nu vreau sa astept si mai mult cu tot cu intarzierea cu naveta de la tara in oras. E Craciunul zic sa fim mai buni. V-am pupat.

  • Vreau autobuze, nu microbuze. Nu mai vreau să stăm ca sardelele. Ce bine că vine Trans Buz-ul. Bravo Toma! Un primar adevărat, incoruptibil. Bravooo!

  • Corect! Gata cu înghesuiala pe bani mulți! În sfârșit!

  • Transbusul sa se duca pe toate traseele nu doar pe cele aglomerate

  • Nu ii duce la nici un faliment, doar ca in loc sa isi schimbe masina de lux mai des decat isi schimba unii adidasii, o vor schimba mai rar.
    Daca investeau si ei macar 10% din banii obtinuti in conditii de transport civilizate altul era sentimentul oamenilor acum. Dar s-au zgarcit si si-au batut joc de oameni ca oricum nu aveau concurenta si au bagat toti banii doar in lux personal, pe calatori ii carau cu rabla cu care nici transport cartofi nu puteai face legal, in timp ce ei si familia lor se plimbau in ultimul model de masina de lux.
    Iar autoritatile au inchis ochii la situatia asta ani de zile contra unor interese.

    Chiar recent a fost mediatizat un caz cu un transportator filmat cu rabla undeva pe la Ciolanu, pe care autoritatile spuneau ca il verificau si nu vedeau nimic, brusc dupa ce a fost mediatizat cazul le-a revenit vederea si au scos rabla de pe traseu, partea proasta e ca patronul a bagat temporar alta rabla pe traseu, adica a fost doar un praf in ochii cetatenilor al autoritatilor… pana au ghinionul si se mediatizeaza si noua rabla… si tot asa se invart si nimic nu se schimba.

  • Maria, daca tu nu vrei sa fii respectata pe banii tai e problema ta… altii vor ca pe banii lor sa aiba parte de ce e mai bun.
    Sau poate tu esti din familia unui transportator si deaceea le tii partea si consideri normale conditiile lor de transport, si consideri ca atata timp cat familia se plimba cu ultimul model de masina scumpa, prostii care platesc bilete pot sa stea si ca sobolanii in rable care doar o minune face sa nu se dezintegreze in mers.

  • Săracii de ei, scade bugetul? Unde sunt autobuzele alea noi care ați participat la licitație cu ele? Unde este cel de-al doilea mijloc de transport, cum este normal și legal, când stăm ca sardinele în autobuz?
    Cu banii care ii luați voi la o călătorie, cu transbus faci același traseu dus intors

  • Postacii de serviciu la apel.

  • Dar când ne cărau ca pe vite cu cotețele lor maxi-taxi, 30 de inși într-o dubă de 19, era bine? Bilete scumpe, de fapt dădeai bani și primeai … nimic. Cu șoferi care opreau unde îi ducea capul, ilegal, șoferi care numărau bani în timp ce conduceau samd. Ori oferă condiții mai bune, ori falimentul!
    P.S. Domnule Auraș, vă rog solicitați primarului Toma să inițieze demersurile necesare contra lui Bârlă și Boșcodeală pe vremea cărora a prosperat mafia maxi-taxi, pentru a recupera sumele imense mutate de dubagii din buzunarele Transbus și ale Primăriei în buzunarele proprii prin circulația pe trasee identice cu ale Transbus și prin nerespectarea orarelor, sub privirile “neputincioase” ale lui Boșco și Bârlă… la brutărie cu ei.

  • Cand au luat traseele Transbuz nu ia deranjat pe transportatori …asta este economia de piata daca transbuz ofera servicii si preturi mai bune are tot dreptul sa se extinda. Privatii sa investeasca in autobuze ,nu in masinile de lux ale patronilor si dupa aia sa se ridice cu pretentii.

  • Deja o dati in prosteala cu transbusul. Eu stau si astept minute in sir autobuzul in oras. Fetita mea asteapta la liceul nenitescu la fel autobuzul si dumneavoastra domnule primar doriti sa le scoateti si in afara munincipiului. Dardaim de frig prin statii. Ne clantane dintii in gura, faceti intai ceva cu orasul. Dar cum dle primar va urmariti doar propriile interese…noi ramanem mici pe langa buzunarele dumneavoastra. Buzau se duce tot mai in jos, de aia e bine sa plecam din tara, sau din acest oras macar.

  • Masini noi…pff. Am venit de 2 ani in tara, m-am intors in locul unde m-am nascut nu vreau sa spun pe ce ruta si am vazut cum trateaza navetistii masinile noi, lipesc guma, taie scaune. Lipsa de educatie. In Germania nu exista asa ceva, acolo totul este la dunga. Masinile de care spuneti acum ca se dezintegreaza probabil candva au fost in stare buna, dar lipsa de educatie si gropile neastupate de diferiti mai mari ai PSD-ului le-au adus in starea actuala. Pacat.

  • Să ne lase Jan și toți ceilalți “transportatori”…niște hoți care sau urcat în cârca noastră…le e frica…să le fie…dar mai ales să le fie rusine…să nu se lase domnul Toma …să vină cu “transbus”-ul până la Rușețu, Padina,Vizireni….cum era odată până la limitele de județ.

  • Da cu sare pe șosele si nu te mai preocupa de prostii fa ceva pt cetățeni orașului bz care te au votat

  • Corect ar fi,sa fie lăsați si transportatorii pe trasee. Este democrație si fiecare merge cu ce dorește. Fara o concurență transbus o sa și bata joc de oameni asa cum o face deja prin oraș. Stam ca proștii prin stații si inghetam pentru ca autobuzele vin cu intarziere. Cei de la țară vorbesc ,dar habar nu au ce o sa ii astepte. Apropo străzile din oraș cand vor fi dezapezite? Parca platim impozite….

  • Nu ai cum sa vii la secunda, pentru ca autobuzele nu se teleporteaza, merg pe aceleasi strazi ca celelalte masini si intampina aceleasi probleme si blocaje in trafic la orele de varf.
    Oricum din cate am observat eu in 90% din timp vin conform programului afisat, ceea ce e bine. Intarzierile se produc in mare pare din cauza blocajelor din trafic la orele de varf, si statul la semafor de multiple ori la acelasi, ca e coada lunga.

    Cat despre sistemul de afisare electronica, pare destul de calibrat. Ar fi fost frumos sa fie extins, astfel incat sa fie in fiecare statie, sau macar in cele mai aglomerate statii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.