S-a aclimatizat „Micul Alexandru” în Crângul Buzăului ?
„Iată că în Parcul Crâng avem și papagali”
Anunțul a fost făcut azi pe facebook de vicele Ionuț Apostu:
„Nu e păcăleală de 1 aprilie. Informația vine de la specialiștii Societății Ornitologice Române”.
Există și o fotografie realizată zilele trecute care prezintă un mascul „Micul Alexandru” la una din hrănitoarele din parcul buzoian:



După prezența cotidiană a căprioarelor și a rațelor sălbatice, apariția acestor papagali inteligenți ar fi al treilea punct de atracție al parcului buzoian.
Ionuț Apostu: „Cred că există și alte exemplare în Crâng”
„Era de așteptat să apară și la Buzău, având în vedere dimensiunile parcului Crâng și mai ales existența condițiilor de cuibărit.
Este o pasăre foarte agilă și de cele mai multe ori reușește să evite prădătorii, însă aceștia sunt aceiași ca pentru toate păsările, iar în Crâng avem ambele specii de prădători: uliu păsărar și șoimul călător.
Se adaptează de regulă la medii unde există fructe, semințe, nuci, flori, lăstari ai diferitelor plante, deci este o pasăre ierbivoră, nu insectivoră.
Exemplarul observat și fotografiat în Crâng este un mascul, fiind ușor de recunoscut după inelul negru cu puțin roz din jurul gâtului, care apare din al doilea an.
Este o specie gregară (trăiește în colonii), drept pentru care cred că există și alte exemplare în Crâng, deoarece migrează în stoluri.
În perioada de cuibărit (primăvara, la fel ca toate speciile) femela depune între 2 și 4 ouă și le incubează timp de 3 săptămâni. Ambii părinți au grijă de pui și îi hrănesc. În jurul vârstei de 40–50 de zile puii devin independenți. Durata medie de viață în natură este de 15–20 de ani.”


















…apostu ăsta nu știe ce zi e azi ?…care 1 aprilie?… eu auzisem că pe papagal îl cheamă Tomy!…
Avem și la primărie trei papagali ( doi papagali și o papagaliță)
La cati papagali sunt in primarie si in consiliul judetean, era imposibil sa nu apara unul si in Crang !!
Maine – poimaine ii vom vedea prin tot orasul, orasul fiind raiul PSD !!
Dar papagali avem peste tot: în guvern, parlament, consilii județene, primarii, etc. Încă o confirmare din partea viceprimarului, ca aceste păsări trăiesc în colonii. Așa că nu ne mai miră nimic.
Pana mea, da si cand o veni ursul!
De ce nu ne spui mai Tereaca faptul ca si la Consiliul Judetean avem tot felul de „pasari” : ciori,ciocanitori,fazani,cocosi,pauni,……E adevarat ca astia sunt „protejati de lege” si justitie,dar lumea ii stie, ca apartin speciei „papagali pena…li”. Si fac parte din cuibul cucuvelelor rosii ,psd-iste.. Pe astia ii „ingrijesc” (voteaza) pelicanii si papagalii electorali, care inghit pe narasuflate,gogosile,minciunile si manipularile lor.Sa ii manance hulii de la DNA!
pai daca Crangul nu mai are copaci, stie primarele de ce, macar sa avem papagali …… pe cand vile luxoase in Crang ? nu poti lasa papagalii fara case …..