S-a făcut și la Buzău! Primarul Toma a fost primul!

Solicitarea de a se amenaja și la Buzău un spațiu potrivit în care buzoienii să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai a găsit rezonanță la primarul C-tin Toma.

Edilul a dat dispoziție de a se amenaja acest loc pe o latură a Palatului Comunal, cea dinspre sediul PNL. Buzoienii au și posibilitatea de a scrie câteva rânduri în carta omagială.

Informația a fost publicată de avocata Roxana C-tinescu, care care a și lansat această rugăminte pe facebook în urmă cu două zile.

„În dimineața acestei zile, la ora 7,30, Primarul municipiului Buzău a răspuns pozitiv solicitării Asociației Spirit Civic și Patriotism, în sensul de a pune la dispoziția celor ce doresc să-și manifeste sentimentele de regret, față de decesul MAJESTĂȚII SALE REGELE MIHAI I, un loc special. Amplasarea acestuia este cu totul deosebită, în inima orașului, pe partea stângă a Palatului Comunal. Văzând adeziunile dv , sunt sigură că veți scrie mesajele dv., in Carta omagială deschisă, document ce se va înainta familiei regale, ca semn al prețuirii cetățenilor din Buzău , exprimată față de această uriașă personalitate lângă care, am avut privilegiul să trăim. Într-un gest de mobilizare generală, vă invităm să veniți pentru a exprima prețuirea dv. Carta trebuie să demonstreze că, patriotismul acestui neam nu a murit! Mulțumiri municipalității, asociațiilor atât de active, persoanelor care s-au implicat, la unison, în această acțiune. Dumnezeu să odihnească sufletul Majestații Sale ! Veșnica recunoștintă!”, a scris Roxana C-tinescu.

Foto News Buzau

Primul care a scris în carta omagială a fost chiar primarul C-tin Toma.

Citește și articolul: Despre extinderea Trans-Buz în jurul comunelor din jurul Buzăului. Iată ce condiție le-a pus C-tin Toma primarilor reuniți în biroul său

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „S-a făcut și la Buzău! Primarul Toma a fost primul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.