„S-a folosit de influența sa pentru a invita mai multe doamne la o petrecere cu iz politic” (P)

Surse ce se pretind bine informate susțin că angajate din mai multe instituții buzoiene au fost invitate și apoi au participat la petrecerea de 8 martie organizată de Pro România Buzău.

Cu degetul este arătat fostul prefect de Buzău, Carmen Ichim, care s-ar fi folosit de influența funcției pe care a deținut-o, pentru a le convinge pe doamne să participe la petrecerea cu iz politic. Ceea ce s-a și întâmplat, întrucât multe angajate ale unor servicii publice deconcentrate, aflate până nu demult în subordinea lui Carmen Ichim, precum Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Buzău, Administrația Județeană a Finanțelor Publice sau Casa Județeană de Pensii au fost prezente la reuniunea Pro România.

Mai mult de atât, în mediul online au apărut mai multe fotografii în care fostul purtător de cuvânt al Instituției Prefectului, Gabriel Cozma, un apropiat al dnei Carmen Ichim, apare împărțind flori prin sală.

Cei care au adus acest caz în atenția opiniei publice susține că nu-i normal ca funcționarii publici să participe la astfel de petreceri cu iz electoral. Aceștia se întreabă cum își mai pot exercita fără partizanat politic atribuțiile de serviciu acele doamne de vreme ce acceptă ”cadouri” din partea unui partid. 
Carmen Ichim a fost prefect din aprilie 2017 până în decembrie 2019, iar recent a intrat în Pro România, partid din partea căruia va candida la președinția CJ Buzău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „„S-a folosit de influența sa pentru a invita mai multe doamne la o petrecere cu iz politic” (P)

  • Articol tendentios. In timpul liber fiecare participa la ce petrecere doreste. Interesant de vazut daca doamnele participa si la petrecerea cu iz politic pe care o organizeaza domnul primar. Sau poate nici nu le-a invitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.