S-a semnat contractul TVR-Primăria Buzău. Eveniment în oraș

Astăzi, la ora 11.00, în direct la TVR s-a semnat contractul dintre televiziunea publică și Primăria Buzău pentru organizarea la 1 martie a finalei Eurovision România.

Moderatoarea transmisiunii a fost Liana Stanciu.

Din partea TVR a semnat Doina Gradea, director general, iar din partea Buzăului, Elena Isbășoiu, directorul Centrului Cultural Alexandru Marghiloman.

Modificare concurs Eurovision

Selecția Eurovision România 2020 e diferită față de anii trecuți. Finala de la Buzău de pe 1 martie, de la Sala Sporturilor, va fi între cinci piese interpretate de același artist, Roxen, o tânără de 20 de ani din Cluj.

TVR a decis să schimbe mecanismul Selecţiei Naţionale şi a încheiat în acest sens un parteneriat cu Global Records. Mai exact, studioul de producţie a pus la bătaie mai mulţi artişti, iar trei dintre ai au intrat în faza finală: Roxen, Diana V şi Cezar. 

Ei au fost supuşi unei analize amănunţite atât de comisia de specialitate, cât şi de compozitorii cu care fiecare dintre ei a lucrat. Roxen este cea care s-a remarcat printr-un timbru special, potrivit juriului Selecţiei Naţionale Eurovision 2020. 

roxen2

„Este un artist cu un potenţial uriaş, are un timbru vocal deosebit, o voce foarte puternică, transmite o emoţie deosebită şi cred că are toate şansele să reuşească în industrie“, a declarat Dariu Taran, manager A&R. 

„A fost o alegere dificilă, dar o provocare frumoasă, pentru că noi trebuie să încercăm să venim cu ceva ce este actual pentru Eurovision, astfel încât să aducem rezultate bune“, a declarat Luminiţa Anghel. 

„Vocea ei e cameleonică, poate să meargă în orice direcţie, dar ea e pe fresh şi pe sensibilitate. Are o sensibilitate unică în voce“, e de părere şi compozitorul Alex Pelin. 

Așadar, pe 1 martie, la Buzău publicul (prin SMS) și juriul vor alege una dintre cele cinci melodii pregătite special pentru Eurovision (au propus piese compozitori care au compus pentru Andra, Inna, 3 Sud Est etc.)

Pentru ocuparea celor 1500 de locuri din Sala Sporturilor nu se vor vinde bilete, accesul urmând a se face pe bază de invitații distribuite de Primăria Buzău, „îndeosebi pentru tineri” după cum a anunțat primarul C-tin Toma.

Municipalitatea buzoiană va aloca în jur de 200 de mii de euro pentru organizarea acest eveniment, dar primarul Toma susține că „prețul plătit e nimic pe lângă prestigiul și publicitatea aduse orașului”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

15 comentarii la „S-a semnat contractul TVR-Primăria Buzău. Eveniment în oraș

  • Felicitari domnului primar, unde sunt publicate sursele de finantare?, daca sunt din taxe si impozite voi cere in instanta ca taxele mele sa imi fie inapoiate, inclusiv cu dobanda la zi, deoarece platesc zeci de milioane anual si imi rup masinile prin gropile din Buzau, nu mai spun de mizeria si praful inhalat zilnic.

  • @ alex: +1!

  • Toma oferă invitații pe banii cui? Toți sunt mari “menegeri” atunci când au pe mâna banii altora.
    Spectatorii trebuiau să plătească bilet, pentru ca primăria să mai recupereze din cheltuieli.

  • Dacă Televiziunea Română este o instituție publică, finanțată din Bugetul Statului, atunci de ce mai are nevoie pentru spectacolul Eurovision de altă finanțare, tot din bani publici, de la Primăria Buzău? Ceva nu e o.k., poate ne lămurește cineva de la Curtea de Conturi a României sau de la Camera de Conturi Buzău. Și despre costul de 10 miliarde de lei(200.000 euro) din bugetul local investiți „în imagine” e de discutat. Primăriile mai bogate ale marilor orașe, București, Cluj, Iași, Timișoara, Constanța, care nu s-au înghesuit la așa ceva. Poate pentru că primarii aceia s-au temut mai mult de alegătorii lor și nu s-au crezut atât de siguri de câștigarea alegerilor din iunie. Jocul greșeli așteaptă, spun suporterii din sport. Poate apare vreun candidat mai rațional, mai echilibrat și mai puțin înfumurat, că pe Tomiță pare să-l fi luat apa c pe vremea industriașului nepereche…

  • A rezolvat primarul toate problemele urbei astfel incat sa isi permita luxul de a irosi bani pe un spectacol anost, la care multi din aplaudaci nici macar nu vor avea acces? Invitatiile vor fi date prin institutii, prin birourile primariei, pe la prieteni, in cercuri inchise. Pentru locurile din spate, de unde te uiti cu binoclul, se vor bate cativa pensionari sau oameni care vor avea timp la miezul zilei sa piarda vremea pe la cozi. Iar eu, biet muncitor, platitor de taxe, impozite, nu voi fi domnule Tereaca la mega spectacolul platit si din banii mei. Il voi vedea de acasa, probabil, daca nu voi dormi de oboseala. La fel cum ar fi fost si daca Eurovisionul se difuza si de la Timisoara sau Iasi. Prestigiu pentru oras? Dau buzna turistii??? Ca sa vadă, ce? Drumuri de kk si fatade nașpa? Doina Gradea nu este doamna cu expresia Cap de porc? Fraieri mai suntem…

  • Pentru ce se mai cheltuie gramezi de bani daca deja e stablit castigatorul care vine de la firma Global, cea conectata adanc la banii statului, toate concertele pe bani publici fiind organizate cu “artistii” de la aceasta firma, desigur pe bani foarte multi ca doar sunt de la bugetul statului precum si in cazul acesta.
    E ca si cum s-ar organiza alegeri cand nu e decat un candidat.

  • Felicitări dl primar și vizionare plăcută, constantCarcotasilor

  • Trebuie sesizat DNA, CURTEA DE CONTURI si trebuie facuta plangere penala impotriva acestuia primar, NU SUNT IMPLICAT POLITIC DAR ESTE STRIGATOR LA CER, nu avem incalzire in apartamente, sunt mereu avarii la retea, ne spalam la lighen ca acum 30 ani, mizeria in oras este la tot pasul si asta plateste 200.000 euro pe un spectacol, nu este posibil asa ceva, sunt total revoltat ca simplu cetatean, copilul meu invata intr-o clasa infecta la o scoala cu super pretentii, vad ca acest domn primar este interesat de imagine, il invit la mine pe strada, la scoala copilului si ii arat eu adevarata imagine, cea care este prezenta printre noi cetatenii acestui oras.

  • Asta e pură nesimțire! Trotuare nu, încălzire nu, curățenie nu. Dar avem pliante în plic color pe hârtie de lux și spectacole kitsch pentru, chipurile, promovarea orașului. Plus muuultă aroganță din partea unui primar care se crede o lumină a culturii europene. În Basarabia a mai băgat ceva bani? Că asta îi trebuie Buzăului, donații pentru rusofili, capete de porc de la TVR și prieteni cu tipografii… La compania de Apă ce mai face doamna director, salariu mai mare decât Tescaru și preț mai mare pe metrul cub de apă? Totu-i bine, hai cu pesede, numai oameni de valoare…

  • Toma pare destul de sigur pe el atunci când mizează pe această afacere cu Eurovision-ul la Buzău. Cu toate că mulţi buzoieni sunt destul de sceptici, după cum se vede şi în comentarii. Acum rămâne de văzut cine a avut dreptate, Toma sau contestatarii săi.
    Dacă Buzăul va acumula, într-adevăr, mari beneficii de pe urma acestei afaceri sau dacă, din contră, nu se vor vedea efectele aşteptate, municipalitatea rămânând cu o imensă gaură la buget irecuperabilă (atunci o să vadă Toma câţi buzoieni o să-şi pună în cap).

  • votati Toma 🙂

  • Asta înseamnă KAIZEN, sa cheltuiești banii altora după cum te tăia capul și să nu accepți și alte păreri. Cum sa plătești 200.000 euro pentru un spectacol la Buzău. Aici este vorba ori de prostie ori de nereguli.

  • E vorba de campania electorala a domnului Toma ca si in alte ocazii ( Parada din 2018,5 spectacole Strauss etc) Ar trebui sa suporte dinsul cheltuielile; de ce implica acea fundatie ?

  • Toma dacă o tine așa va ajunge un Boscodeala cu patalama, știe cineva câți bani s au plătit pe spectacole în ultimi de ani? Cred că a depășit milionul de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.