S-a spart țeava cu fonduri europene la Buzău. Ce se mai face

O nouă investiție (4,3 mil. €) cu fonduri europene se va realiza în mun. Buzău.

Ieri, primarul Toma a semnat contractul cu directorul Swarco România – firma care va implementa la Buzău sistemul inteligent de management al traficului.

Swarco este o companie austriacă, cu filiale în 22 de țări din toată lumea.

Va furniza orașului Buzău aparatura și tehnologia pentru îmbunătățirea traficului pe 5 dintre arterele mari ale Buzăului:

Bd. Unirii

Bd. Industriilor

Transilvaniei

Al. Marghiloman și

Obor

Patru luni va dura proiectarea, apoi 12 luni execuția (camere video, semafoare inteligente, fibră optică), implementarea sistemului (în clădirea actuală a Stării Civile se va înființa Centrul de Monitorizare a Traficului) și pregătirea personalului de la Buzău care va folosi sistemul.

Avantaj pentru autobuze

Un al doilea scop urmărit de acest proiect este creșterea atractivității transportului public.

Toate autobuzele Trans Bus vor fi monitorizate în trafic și avantajate. Adică, se va face verde la semafor, dacă se întâmplă ca autobuzele să fie în întârziere față de program.

Liviu Stăniloiu, director Swarco: „E foarte important, pentru ca buzoienii să renunțe la autoturisme și să opteze pentru transportul în comun, ca autobuzele să fie în stație exact la minutul din program. Nici mai devreme, nici mai târziu. Vom lucra la asta”.

Citește și:

loading...

7 comentarii la „S-a spart țeava cu fonduri europene la Buzău. Ce se mai face

  • Dar la asfaltări când se va lucra? La amenajarea de noi locuri de parcare? La reorganizarea traseelor de autobuz? Când?
    Întâi iei permisul de conducere, după care îți cumperi mașină… Logic, nu?
    Dacă pe strada Obor se circulă, la un moment dat, bară la bară, iar pe celelalte străzi cu care se intersectează se circulă la fel, cum se va fluidiza traficul?! Vor avea unii verde două minute, iar ceilalți mai puțin?! Orice stradă are o limită de vehicule după care aceasta se aglomerează, se blochează.
    Soluția ar fi instituirea de sensuri unice, în genul celor din municipiul Brașov, pentru că lărgirea străzilor nu este prea posibilă.
    De asemenea, traseele autobuzelor nu au nicio legătură cu actualul municipiu Buzău.

  • Iar luam tichie de margaritar la magar!Mai frate asigurati-va ca magarul asta stie si are pe unde sa mearga!

  • Multe proiecte cu fonduri par inoportune și ele chiar sunt, dacă ar fi finanțate cu banii primăriei, cum e Iazul Morii sau ce e băltica aia. Administrațiile însă aplică pentru ceea ce se oferă bani, de către UE, la acel moment. Ar fi o posibilă explicație.

  • Firma se numește Swarco Traffic România și este un SRL cu vreo 25 de angajați care în ultimii ani a funcționat mai mult în pierdere, acumulând doar datorii.
    Cum a fost aleasă? Pentru că firma mamă este din Austria?
    Cât bani din cei 4 milioane de Euro rămân în România?

  • Bună întrebare, Radu!
    Deci, domnule reporter, cu ce rămâne România din cei 4,3 milioane de Euro?

  • Bre nea Tomita dar de cuvantul asfalt nu ai auzit?

  • TRAFIC INFERNAL pe FRASINET !!!!!!!!!!!! S- A TRANSFORMAT in CENTURA BUZAULUI in MIJLOCUL ORASULUI ?????????Mult FRAF si POLUARE, dar si ZGOMOT Cum se va proceda ?????

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.