S-au emis preavizele către cei peste 300 de polițiști locali! Iată care este și reacția agenților!
Încă de vineri s-au emis preavizele pentru cei 300 de polițiști locali din Buzău care nu au mai fost cuprinși în noua organigramă a Poliției Locale Buzău. Deciziile au fost trimise prin poștă și ar urma ca de azi să ajungă în cutiile poștale ale agenților folosiți anii trecuți la paza unităților școlare din municipiu.
Conform acestora, polițiștii locali ar urma să fie disponibilizați după trecerea a 20 de zile lucrătoare, ceea ce înseamnă că agenții vor mai fi angajații primăriei încă o lună calendaristică.
În caz că agenții respectivi refuză a ridica plicurile de la poștaș, așa cum s-a întâmplat la acțiunea similară precedentă, plicurile vor reveni la primărie în termen de zece zile. În acest caz, agenții respectivi vor fi chemați la Serviciul Personal din cadrul primăriei pentru a primi personal preavizul.
Însă, acest lucru e de așteptat a nu se mai întâmpla, întrucât documentul respectiv le e necesar polițiștilor respectivi în caz că vor dori să conteste în justiție decizia de concediere.
Ce vor face polițiștii locali ?
Conform reprezentantului polițiștilor locali, Vali Ene, decizia de concediere va fi contestată la Tribunalul Buzău:
„Am vorbit și azi cu avocata noastră, așteptăm să primim preavizele respective. Apoi vom merge la Tribunal pentru a contesta. Nu poate fi emisă o nouă organigramă a Primăriei câtă vreme există un proces pe rol care vizează organigrama în vigoare. În plus, noua structură a Poliției Locale nu a fost încă înregistrată oficial la Tribunal. E un șir de ilegalități la mijloc. De aceea, mâine vom depune la DNA Ploiești plângere penală împotriva primarului C-tin Toma și doamnei Georgeta Cristea, șefa de la personal.”
Vine ministrul la Buzău ?
Totodată, agenții locali trag nădejde că situația lor va fi rezolvată pozitiv joi, când la Buzău ar urma să ajungă special pentru această speță Gabriel Petrea, ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Social. La sediul prefecturii ar urma să fie organizată o masă rotundă la care vor participa ministrul și reprezentanți de la prefectură, Primăria Buzău, ITM Buzău și Oana Tănăsică, avocata polițiștilor locali.
„Știu că polițiștii locali, cei 300, vor contesta decizia de concediere în justiție. Însă, de această dată mă aștept ca plângerea lor să fie respinsă de judecător. Suntem în regulă, avem toate documentele necesare. Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, aviz de legalitate de la prefectură și hotărâri de Consiliu Local pentru noua organigramă a primăriei și noua structură de poliție locală. N-am nimic personal cu acești oameni, doar că au fost angajați ilegal și nu ne mai folosesc. Salariile lor ne costă 4 milioane de euro anual. Și nu sunt doar ei. Plătim extraordinar de mult și subvenție la RAM și la Trans-Bus. Nu putem opri dezvoltarea orașului Buzău din cauza acestor găuri negre. Buzoienii care m-au ales, marea lor majoritate, au făcut-o pentru a moderniza acest oraș, a-l duce înainte”.

Vai,domnul Toma,dar ce aveți cu ei?Erau așa de cuminti ,se plimbau așa liniștiți ,cate doi ,ordonat și nu deranjau pe nimeni.Aveau asa un aer romantic ,tineresc .Si nici nu erau așa de bine plătiți pentru acest lucru …Cred că ați făcut o obsesie …
Politistii astia, angajati pe pile , învățati să primească bani nemunciți , ar fi trebuit să-și caute serviciu , nu să spere că va continua să curgă pomana pentru care l-au umplut de ciubucuri pe Boșcodeală . Și se vede că încă mai au bani de dat , că doar terbuie să-i facă „ plinul ” și avocatei care a ajuns , probabil , la a treia rundă de onorarii .
Vai domnul primar dar cu datoriile pe care le aveți de dat la bănci,de ce nu v-ati dezvoltat afacerile?
Aveți talent pe banii buzoienilor?
Incredibil ca sunt specimene care va aproba !
Ce păzeau acești polițiști locali ăștia sunt majoritatea rebuturi din fostele societăți se plimbau prin parc la aer
Astfel de primari trebuie sa nu mai fie alesi. Nu sunt dumnezei , sunt oameni care sug banii comunitatii. Trezitiva oameni buni.