S. Radu, ajutor pentru cabinetele dentare, de familie, ambulatorii și laboratoare

A.N.M.C.S. Sub acest acronim se ascunde Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

Instituția s-a înființat anul trecut cu scopul de a evalua serviciile de sănătate și de a acredita și monitoriza unitățile sanitare (Legea 185/2017).

Deputatul buzoian Sebastian Radu, bun cunoscător al sistemului medical din România, a criticat A.N.M.C.S. și efectele acțiunilor sale:

„E o instituție utilă pentru societatea noastră, dar al cărei mod de funcționare are nevoie de o redefinire deoarece duce la creșterea birocrației și la scăderea calității actului medical, efect invers celui dorit la înființare. Am avut timp un an de zile să observăm legea și efectele sale și mă bucur că am avut curajul să recunoaștem că are nevoie de modificări”, a spus Sebastian Radu, după ce deputații au modificat legea.

Mai exact, cabinetele medicilor de familie, cele de medicină dentară și ambulatoriile de specialitate plus laboratoarelor de analize medicale și de anatomie patologică vor fi exceptate de controlul A.N.M.C.S.

Sebastian Radu a fost inițiator și susținător al proiectului de modificare.

Deputatul PSD Buzău a considerat că exceptarea este necesară din mai multe motive:

*procedurile de acreditare impuse de A.N.M.C.S. sunt costisitoare și neaccesibile financiar cabinetelor de medicină de familie

*modul de funcționare a unităților sanitare și a desfășurării actului medical se îngreunează prin introducerea unor forme de control complementare celor deja existente

*lipsă de predictibilitate a costurilor care afectează cabinetele de medicină de familie sau medicină dentară din cauza întârzierii elaborării standardelor de către A.N.M.C.S.

„Exceptarea acestor unități medicale era absolut necesară. Avem în cazul lor deja instituții ale statului abilitate în cuantificarea actului medical precum Direcția de Sănătate  Publică, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România, instituții care deja sunt garanți ai calității actului medical. În plus, chiar profesia de medic de familie sau medic dentist înseamnă, în primul rând, o calitate crescută a actului medical în beneficiul pacientului, deoarece un pacient nemulțumit înseamnă alți zece pacienți pierduți.”-Sebastian Radu

Proiectul de Lege a primit 269 de voturi favorabile din 272 deputați prezenți.

loading...

Un comentariu la „S. Radu, ajutor pentru cabinetele dentare, de familie, ambulatorii și laboratoare

  • Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști nici una nu face verificari riguroase pe igiena pt ca nu are in atributii asa ceva!
    procedurile ii obligau sa respecte niste reguli stricte de igiena in special care ne protejau pe noi pacientii!
    acum liber la infectii nosocomiale, hepatite sifilis HIV
    stiu o gramada de persoane care au luat hepatite de la dentist
    la dentist completezi un formular in care poti minti ca nu ai hepatita sau poate nu stii ca ai!
    si nu prea e corect sa faca S Radu o astfel de propunere care il avantajeaza si pe el care are cabinet dentar conflict de interese mi se pare

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.