Sarcini dificile pentru vicepremierul Ciolacu. Iată ce va fi pus să facă. Plus un atac legat de doctoratul său
Astăzi, site-ul Hotnews, a scris în premieră despre sarcinile trasate lui Marcel Ciolacu, pe care l-a alintat ca fiind baron PSD de Buzău:
„Vicepremier fără portofoliu în guvernul Tudose, Ciolacu va coordona activitatile interministeriale, adica va gestiona dosarele mai complexe care implica activitatea mai multor ministri. De exemplu, Ciolacu va fi șeful comitetului care elaboreaza legislatia privind taxerea firmelor petroliere, dar si al comitetului care pregateste manifestarile dedicate centenarului Unirii. Alt dosar pe care il va superviza Ciolacu este relansarea industriei de aparare”.
Despre activitatea lui Ciolacu a vorbit și premierul Mihai Tudose:
„Una dintre disfuncţionalităţile din vechiul Guvern pe care le-am sesizat şi eu şi la care s-au sesizat foarte pregnant mai ales efectele au fost anumite iniţiative sau puncte din programul de guvernare care necesitau o corelare interministerială. Este foarte greu ca un coleg de-al nostru cu rang de ministru secretar de stat sau consilier de stat la primul-ministru să coordoneze alţi doi, trei, patru miniştri şi atunci aceasta a fost soluţia ca vicepremierul, cu probleme speciale cumva, să aibă în atribuţii coordonarea interministerială”.
Atac la Ciolacu
În ultimele zile, buzoianul din conducerea guvernului a fost acuzat că și-a scos din CV doctoratul obținut la Academia Națională de Informații.
„N-am avut ce doctorat să trec în CV pentru că nu am. Nu am finalizat lucrarea de doctorat. Am cerut suspendarea din lipsă de timp. Nu aș fi avut cum să mă ocup. O să decid pe viitor ce voi face în acest sens”, a spus Ciolacu.
Pe de altă parte, Ciolacu a emis și un comunicat de presă, după ce a devenit, alături de Lucian Romașcanu, membru al guvernului:
„Reprezentanții județului Buzău în noul executiv, alături de colegii lor parlamentari, vor continua să muncească onest și temeinic pentru comunitatea din care provin și vor fi aproape de cei care i-au ales. Aceste funcții vin la pachet cu speranțele românilor în stabilitate și într-un viitor mai bun.Trebuie să recuperăm cât mai repede întârzierile, astfel încât să ducem la îndeplinire aplicarea programului de guvernare votat în decembrie 2016. Suntem pregătiți să ne asumăm responsabilitatea și să mergem la Guvern pentru îndeplinirea acestor obiective”.