Săteni revoltați pe cel care a adus boala în comună


Săteni revoltați pe crescătorul de animale în ferma căruia s-a identificat pesta porcină la Puiești, comună la zece km de Rm. Sărat.

La mânie, au existat voci ale unor localnici care au amenințat (și îndemnat) că vor pune foc la gospodăria lui Nelu Stoian.

„Nu prea e crescător, ci mai mult samsar de animale. Merge la târguri, ia dintr-o parte, vinde în alta. Are și abator, umblă peste tot după animale. Așa a ajuns și în Deltă, că are afaceri și p-acolo. Era clar riscul de a aduce virusul în sat. Uite că s-a întâmplat. Acum, din cauza lui tot satul va rămâne fără porci de Crăciun”, au reclamat localnicii.

Evident că „rebelii” au fost potoliți, după ce s-a aflat că inclusiv Nelu Stoian a fost afectat și că toți porcii lui au fost sacrificați.

Inclusiv autoritățile fac o anchetă pentru a descoperi cum anume a pătruns virusul în ferma lui Nelu Stoian, deși – fie și doar din spusele localnicilor – lucrurile par evidente.

„Suntem victimele inconștienței umane”, au spus săptămâna trecută prefectul – Carmen Ichim și șeful DSV Buzău – Ciprian Botezatu, cu referire la izbucnirea focarelor de la Pănătău și Pătârlagele. De data asta afirmația pare să aibă și mai multă tărie.

Toți porcii de la ferma lui Nelu Stoian au fost sacrificați de reprezentanții DSV Buzău.

Deocamdată nu s-a luat decizia uciderii preventive și a porcilor din gospodăriile oamenilor, însă majoritatea localnicilor au umblat cu cuțitul noaptea trecută prin cotețul animalelor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Decizie în privința porcilor din comună. Iată ultimele informații   CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.