Scandal la un bloc din Micro XIV. Polițist lovit de un fost polițist!

Scandal la un bloc turn din cartierul buzoian Micro XIV.

Vecinii unui fost polițist buzoian au sunat la 112 din cauza zgomotelor dintr-un apartament.

Motivul, fostul polițist (51 de ani) își agresa mama, împreună cu fiul minor.

Doi agenţi s-au prezentat la uşa fostului angajat MAI, iar pentru că acesta a continuat să fie agresiv, poliţiştii au încercat să îl încătuşeze. Încurajat de tatăl său, băiatul de 12 ani a filmat scenele violente.

Info IPJ Buzău

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost sesizaţi prin Apel 112 cu privire la faptul că un buzoian de 51 de ani, provoacă scandal în familie.

La faţa locului a fost direcţionat imediat un echipaj de poliţie pentru verificarea aspectelor semnalate și luarea măsurilor legale.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că cele sesizate se confirmă si că, atât bărbatul, cât și fiul acestuia, un minor în vârstă de 12 ani, s-ar fi manifestat agresiv față de o femeie în vârstă de 70 de ani, rudă a celor doi. 
 
Bărbatul și fiul acestuia au fost preluați de echipajul de poliție, fiind conduși și internați pentru evaluare medicală, respectiv consiliere psihologică, la unități medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lovire și alte violențe.

De asemenea, se analizează împreună cu Parchetul dacă sunt întrunite elementele constitutive infracțiunii de ultraj”, se arată într-un comunicat al Poliţiei”.

loading...

4 comentarii la „Scandal la un bloc din Micro XIV. Polițist lovit de un fost polițist!

  • Ce interventie de cacauă are acesti polițiști de râs.

    Răspunde
  • clar o lipsă de pregătire a polițiștilor, iau mereu bătaie la intervenții!

    Răspunde
  • @Vlad, băiatule, ce ai cu limba română?! Ce ți-a făcut de o faultezi în așa hal?!
    Polițiștii au intervenit decent și l-au încătușat având în vedere că era prezent și copilul minor al scandalagiului. Faptul că un polițist a fost lovit cu piciorul de către scandalagiu nu înseamnă că a fost bătut așa cum au „titrat” unii „jurnaliști”.
    Nu este legal să lovești un polițist.

    P.S. Dar, vai, unde sunt deontologii care să plângă de mila celui agresat. Dar, stați, cel agresat nu este un „activist”…

    Răspunde
  • Un fost abuzator este abuzat de abuzatorii tineri ce i-au luat locul dupa ce acesta s-a pensionat cu pensie speciala nesimtita la varsta frageda ca recompensa pentru serviciul de abuzare la comanda a cetatenilor.
    Se mai intoarce roata… cand abuza el in tinerete precum tinerii ce il abuzeaza pe el acum se simtea zeu… acum cand s-a intors roata nu ii mai plac abuzurile.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.