Schimb dur de replici cu fostul judecător Florescu

Ceartă azi în consiliul local între consilierul PSD C-tin Florescu (fost judecător, șef al Tribunalului Buzău) și primarul C-tin Toma.

Spre surprinderea asistenței, Florescu s-a pus contra intenției primarului de a muta stația de asfalt pe o nouă societate, unde se vor asocia Urbis Serv și Trans-Bus.

„Trebuie să ies din disciplina de partid și să spun că din punct de vedere juridic acest transfer scârțâie rău de tot. Ni se cere să aprobăm înființarea unui SRL pentru a vinde asfalt și a face astfel profit. O să ajungem să înființăm în curând și un cazinou pentru a face profit. Dar, legea interzice așa ceva. Codul administrativ. Formula juridică nu este corectă”, a spus Florescu.

Când a auzit aceste lucruri Toma și-a pus mâna în cap, iar apoi a urmat replica:

„Transferul trebuie făcut pentru că Urbis, din cauza unei prevederi legale, nu poate avea mai mult de 20% din cifra de afaceri cu terți. Atunci n-ar mai primi comenzi prin încredințare directă de la primărie. Iar pentru stația de asfalt, cea mai modernă din Buzău, există o cerere imensă din privat. Nu există nicio încălcare a legii. Ne-am consultat cu specialiști în acest domeniu, domnul Florescu a fost judecător de penal, n-are competențe aici”, a spus Toma.

Primarul s-a enervat și supărat pe Florescu și a anunțat că va solicita măsuri la partid împotriva consilierului.

„Niciodată n-ați venit la mine cu ceva legat de oraș, ci doar cu probleme personale. Trebuia să fi venit la mine și să-mi fi spus dacă i se părea ceva în neregulă. Am fost consiliați în această speță de o mare firmă de avocați din București, nu de Sălcuțan, cum sugerează domnul Florescu”.

Florescu: „Constat în ultima vreme că nu există respect pentru cheltuirea banului public”. Toma a replicat sibilinic că Florescu ar fi supărat din pricina unui spațiu de pe str. Patriei

Până la urmă, ceilalți consilieri au votat conform indicației primarului. Nu e prima dată când C-tin Florescu se manifestă public împotriva primarului C-tin Toma. Cei doi au mai avut o contră pe un subiect legat de Comp. de Apă, când Toma l-a acuzat pe Florescu că ar fi trecut mai înainte pe la Tescaru.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...
   Send article as PDF   

11 comentarii la „Schimb dur de replici cu fostul judecător Florescu

  • După cum s-a semnalat în mai multe comentarii, Florescu e unul din cei care nu trebuiau băgaţi în CLM !
    În loc să stea acasă şi să-şi mănânce liniştit pensia lunară de peste 100 de milioane, acest fost judecător cu moacă chinezoidă, despre care mai multe trăznăi ruşinoase circulă prin târg, se crede mare expert în administraţie şi are tupeul să-i dea peste nas lui Constantin Toma care, deşi are doar 3 ani de experienţă, toate proiectele i-au mers până acum brici!
    Păcat că un primar atât de valoros ca Toma a ajuns să întâmpine piedici şi din partea unor oameni de-ai săi!
    Asta e încă o dovadă în plus că la Buzău, mai ales, PSD-ul a ştiut să promoveze mulți nepotriviți pe funcţii călduţe, inclusiv pe cele de consilieri locali !
    Toma, cu bunătatea lui, nu-şi poate închipui care le sunt ADEVĂRATELE CARACTERE ale unora care îi stau în preajmă în consiliul ăla! Deci Florescu nu e singurul !

  • Bag de seamă că cine nu sustine tampeniile lui toma este impotriva lui! asa reiese din “iesirile” primarului.
    Ei au fost colegi in liceu.
    Nu inteleg de ce se cearta acum la batranete.
    Toma vrea neaparat sa piarda urma statiei de beton.
    Vb aia un milion de euro nu este o suma modică!
    Asa isi joc unii de banul public.
    Doamna curtea de conturi ș-o pă ei,cât ii ai in față!

  • la fel ca Ceusescu ii inlatura pe toti ce nu sunt de acord cu el, bravo si asa nu suntem departe de PCR la Buzau, din 89 si pana acum tot ei sunt la putere.

  • Este vorba despre banii de impartit, sau de cota cum se mai spune, si nu de nevoile cetatenilor.

  • 1. Antitomiștii de profesie bat câmpii cu Ceaușescu, colegi de liceu și alte bazaconii pe lângă subiect. 2. Domnul Florescu, dacă l-ar duce capul și ar vrea să fie în serviciul comunității, ar trebui să dea alternative juridice mai corecte, că de frânari duplicitari e plină urbea 3. Boala care macină PSD rămâne „contraselecția resurselor umane” care umbrește programul politic social-democrat, altminteri singurul viabil în interesu majorității românilor.

  • Un teren de la primăria Vadu Pașii ,pt un fost judecător,pina in Potirnichesti,să închidă okii la frauduloasele retrocedări
    uriase,făcutee de o inginera ,Bajani,etc!? Șobolanii !!!!

  • Daca se intampla ,din pura intamplare ,sau din rea credinta ,sau dintr-o dorinta ,ca acest srl ,nou infiintat .sa dea faliment ,sau sa intre in insolventa ,cine o sa fie beneficiarul statiei de asfalt si cine o sa plateasca datoriile …….o parere .

  • Mai Domnule Pixel ,mneata inca nu ai realizat ca oricine este cu alta idee dacat Primarul Toma , este impotriva lui ??? Cui sa dea alternative juridice corecte ??? El nu a ascultat niciodata de nimeni si rezultatele se vad prin numarul de procese pierdute . Adica , daca un Primar spune aberatii eu trebuie sa fiu de acord ca sunt in serviciul comunitatii.

  • Mai domnu Ionel, ai fost vreodata in Singapore sau Dubai ??!!! Niste dictaturi cu sefi care si-au impus punctul de vedere cu pumnul si, bine intentionati fiind (!), au transformat acele sate de pescari din urma cu 50 de ani in niste zone SF in ziua de azi.
    Concluzie: daca Toma este bine intentionat (si semnele arata ca este) si-ar pierde vremea cu toti carcotasii. Are o viziune, are niste obiective, are instrumentele si puterea sa le impuna. Ii doresc sa mearga inainte !!! Miticii nu ne intereseaza 🙂

  • Stimate Domn Catalin , ai perfecta dreptate referitor la Singapore si Dubai , dar nu e cazul aici cu Domnul Toma care a acaparat PUSCULITA cu bani ,si ce a ramas in urma lui la ROMET stie toata lumea .Sper sa nu apuce si mandatul 2 caci primaria o sa fie indatorata excesiv ,si cine va platii ???? NOI !!!
    Incompetenta din Primarie este dusa la EXTREM pentru acest om nu poate fi contrazis in sensul bun al cuvantului , si atunci daca ia decizii gresite aprobate de acei oameni din consiliu ce nu ies din cuvantul lui , cine plateste ???? NOI .Cine plateste pentru nebunia de a da 300 politisti locali afara fara a consulta legile sau poate a aflat dar el e cel mai tare si nu asculta de nimeni ???? si uita ca vine scadenta si Politistii Locali castiga procese pe banda si in perioada imediat urmatoare vor cere bani despagubiri ,SI CINE PLATESTE ?????? NOI . Eu nu spun ca nu e bine intentionat, dar nu faci lucrurile ca pe mosia ta iar cand cineva are o parere contra ,inseamna ca e dusman cu el . DESPRE ASTA E VORBA .
    O zi buna

  • La gafa cu politistii locali aveti dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.