Școala din Mărăcineni vrea să facă step by step!

„Mi-am înscris copilul la Școala 11 pentru că la mine la Mărăcineni nu e afterscool sau step by step”.

Aceasta este motivația pentru care sute de școlari sunt plimbați în fiecare dimineață de părinți cu mașinile personale din Mărăcineni, pe la pod și avion către Școlile 11, 15 și 1 din orașul Buzău.

O parte însemnată a aglomerației din oraș e generată de traficul școlar dinspre Mărăcineni, Vadu Pașii, Săpoca etc. Una din două mașini transportă dimineța un copil către oraș

Veste bună, Școala și Primăria Mărăcineni vor să înființeze de la toamnă prima clasă de step by step la școala din Căpățânești.

Adelina Chiru, director Școala Mărăcineni: „Primăria Mărăcineni ne ajută cu amenajarea corespunzătoare a unei săli de clasă, avem învățătoare dispuse să rămână până la ora 16.00 cu copiii. Ca să putem înființa această primă clasă step by step ne trebuie consimțământul a aproximativ 15 părinți”

La școala din Căpățânești se dorește înființarea primei clase de step by step din mediul rural în jud. Buzău

Rămâne de văzut dacă în perioada următoare se va strânge numărul necesar de adeziuni pentru înființarea clasei.

Și, dacă nu cumva, zicerea „nu-i la mine, la Mărăcineni/V. Pașii/Vernești etc.” nu e cumva doar un alibi folosit de părinți pentru a forța mutarea copilului la o școală din oraș.

+ La Mărăcineni, în spatele școlii din Căpățânești (lângă noua sală de sport) se va construi în perioada următoare și o creșă.

Citește și:

loading...

7 comentarii la „Școala din Mărăcineni vrea să facă step by step!

  • Pot să facă orice, țăranii își vor aduce odraslele tot la școala de la oraș.
    Cea mai bună soluție este verificarea vizelor de reședință. O să fie mari surprize, la un apartament de două camere figurează peste 10 persoane.

    Răspunde
    • Oare copiii de la țară nu au dreptul la o educație mai bună? Știm cu toții că la țară profesori sunt mai slab pregăti

      Răspunde
      • Stimate domn,
        Profesorii ,,de la țară” cum îi numiți dumneavoastră au aceeași pregătire profesională cu profesorii din mediul urban. Nu este nicio diferență în ceea ce privește pregătirea profesională a profesorilor. Faptul că ei profesează în mediul rural, nu înseamnă că sunt slab pregătiți. Diferența provine din faptul că acești ,,profesori de țară” duc greul, lucrează la clasă cu elevi care nu fac meditații din clasele primare. Este mult mai greu să lucrezi cu elevi care provin din familii monoparentale, cu părinți plecați în străinătate, familii cu nivel economic scăzut, iar elevul să progreseze doar prin ceea ce învață la clasă, datorită implicării profesorului, muncii sale de zi cu zi, fără meditații plătite.
        Cum vă explicați faptul că elevii pregătiți de acești ,,profesori de țară” reușesc să obțină rezultate bune și foarte bune la examenele de Evaluare Națională, la olimpiade și concursuri școlare doar prin ceea ce fac la școală, doar prin informațiile primite de la profesorii de la clasă?

        Răspunde
      • Oare dnu Gigi are competente de a evalua cadrele didactice?! Mulți care comentează aiurea, neavând nici măcar liceul făcut. E un proverb,, mai bine fruntaș la tine în sat, decât la oraș, codaș,,. Una e sa faci ora cu 15 elevi și alta cu 28 de elevi.

        Răspunde
  • Orașul este aglomerat datorita celor care s-au mutat din oraș la țară, dar în continuare vor sa beneficieze de învățământul din oraș. De aici,afacerea cu vizele de flotanti, de reședință. O verificare mai buna a acestor vize ar duce la o reducere cu 90% a acestei migrații. Dar nu se vrea, pt ca cei mutați la țara din oraș, sunt în cea mai mare parte persoane cu bani. In timp ce buzoienii plătesc impozite pt asta, mulți beneficiari sunt de fapt cei de la țară.

    Răspunde
  • Profesorii ,,de la țară” au aceeași pregătire profesională cu cei din mediul urban. Nu există nicio diferență în ceea ce privește pregătirea profesională. Faptul că acești profesori au ales să desfășoare activitatea didactică în mediul rural, nu înseamnă că sunt slab pregătiți. Acești dascăli duc greul. Lucrează cu elevi care provin din familii monoparentale, cu părinți plecați în străinătate, familii cu probleme financiare care nu își permit meditații plătite încă din clasele primare. Acești ,,profesori de țară” reușesc prin implicarea profesională să ajute elevii să progreseze doar cu informația de la clasă, fără meditații. Acești ,,profesori de țară” au an de an elevi cu rezultate școlare bune și foarte bune la examenele de Evaluare Națională, la olimpiade și concursuri școlare, doar prin munca de la catedră.

    Răspunde
  • Buna, eu sunt Tarzan, am venit in pace, o caut pe Jane. Cine stie ceva despre ea rog sa anunte pe Edgar Rice Burrougs. Multumesc!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.