Scurt-circuit sau mână criminală ? „Iulia a primit niște amenințări înainte de nuntă”

Dintr-o casă cu etaj n-a mai rămas nimic. Iulia și Florin, cei doi tineri căsătoriți au plecat dimineața în vacanța de după nuntă iar seara au fost sunați, la Brașov, că le arde locuința.

Pe lângă varianta unui scurt-circuit, poliția cercetează și ipoteza unei mâini criminale.

„Iulia a primit înainte de nuntă câteva mesaje de pe un cont de facebook. Ceva de genul „o să vedeți voi, în curând vi se va întâmpla ceva rău”. În mod suspect, acel cont de facebook a fost dezactivat după incendiu. Aceste mesaje au fost arătate polițiștilor”, ne-a declarat un prieten bun de-al mirilor.

Ghinion teribil. Într-un șifonier care a ars complet erau și 75 de milioane, restul de bani strânși de la nuntă după plata datoriilor

Varianta – în caz că e reală – a unei mâini criminale a fost ajutată de faptul că în imobil și în toată curtea nu se afla nimeni. Cei doi însurăței plecaseră la Brașov, iar soacra și cumnatul mirelui erau la țară. În spatele gardului înalt, focul s-a dezvoltat în voie.

Incendiul s-a extins și la mansarda casei vecinului

Până când cineva a observat, iar pompierii au ajuns acolo, din casă n-au mai rămas decât pereții de la parter. Etajul, din lemn, s-a făcut scrum.

Acum, cei doi tineri și băiețelul de doi ani, stau pe la prieteni și rude. Iulia este însărcinată și așteaptă încă un băiețel. Pe terenul rămas ar vrea să-și ridice o căsuță modestă până la iarnă. Un prim ajutor îl va da Primăria Buzău care va trimite luni un utilaj pentru a strânge resturile rămase după incendiu.

Roagă comunitatea buzoiană să-i ajute.

Fie cu materiale de construcție, cu bani, haine, electrocasnice etc.

Donațiile pot fi făcute direct celor doi (în curtea din prelungirea străzii Dorobanți, vizavi de stația RER, telefon contact 0762.723.483) sau la bancă, unde nașul lor le-a deschis un cont RO03RZBR0000060019318956 (Raiffeisen Bank, Popa Alin Ionuț).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Scurt-circuit sau mână criminală ? „Iulia a primit niște amenințări înainte de nuntă”

  • Ceva imi spune ca tot ce era acolo era ilegal facut, ca majoritatea improvizatiilor din zona.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.