„Scut pentru România”. Planul PSD pentru ajutorarea slujbelor afectate de Covid

Rata șomajului la final de septembrie 2020, potrivit INS, este de 5,3 la sută. România are în acest moment circa 480.000 de oameni neocupați profesional.

Pandemia de COVID-19 a lovit puternic în economia națională, iar meseriile clasice ale României dispar.

În timp ce oferta actualului guvern pentru românii fără loc de muncă se bazează pe concedieri, PSD face “Scut pentru România” pentru stimulare, creditare și targetare a pieței forței de muncă.

Programul este inclus în planul de guvernare al social-democraților, Axa Muncă și Demnitate Socială. Pe de o parte, trebuie stimuli fără precedent pentru fiecare companie care înființează și menține pentru o perioadă de minimum doi ani noi locuri de muncă.

Apoi, muncitorii români trebuie să primească, de asemenea, finanțare – pentru a trece mai ușor şi mai rapid către alte profesii sau alte industrii – astfel încât să se adapteze economiei modelate de COVID-19.

PSD propune soluții care să poată fi aplicate în regim de urgență, cu minimum de acte, birocrație și cu un flux simplificat de aprobare a deciziilor sau proiectelor.

Planul de măsuri este țintit pe lucrătorii din grupurile cu șomaj structural ridicat: tinerii între 16 și 25 de ani fără loc de muncă și persoanele de peste 55 de ani.

loading...

4 comentarii la „„Scut pentru România”. Planul PSD pentru ajutorarea slujbelor afectate de Covid

  • Gogosi pe care le-am mai servit. Cu ceva nou in „meniu” nu mai veniti?

    Răspunde
  • Trebuie sa ai un I.Q.mai mic de 15 ca sa mai crezi minciunile psd.

    Răspunde
  • … e, de la precedentele alegeri au trecut niște ani, s-au ridicat noi vlăstare de prostie care au drept de vot, ei nu trebuie păcăliți?!? Cu învățământul on-line, să vezi turme de jucători la păcănele și dansatoare în poală ce vor ieși de pe băncile școlilor… Și apoi, cu rare excepții, oamenii sunt tâmpiței, văd că nu e bine, se plâng, se vaită, dar nu vor să schimbe nimic… ba chiar sunt foarte bucuroși dacă îi fură aleșii „lor”, nu „ăilalți”… așa că sunt optimist, țara e pe ducă, iar votanților retardați doar covid-ul poate să le mai dea minte. Post mortem…

    Răspunde
  • Ca de obicei psd nu spune cu ce bani.
    Psd are sacii cu banii nostri!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.