Primele bănuieli. Fostul șef de la rutieră a făcut accident vascular

Momente critice pentru Vasile Nicolae – fostul șef al Poliției Rutiere Buzău.

În urmă cu câteva minute acestuia i s-a făcut rău și a fost luat cu salvarea de la Drăgaică.

Primele suspiciuni sunt că fostul polițist, în vârstă de 54 de ani, a suferit un accident vascular.

El a acum la UPU unde e supus investigațiilor.

Vom reveni.

Demisionat și pensionat din poliție în scandalul numerelor false

Vasile Nicolae, originar din Fundeni Zărnești, și domiciliat în Rm. Sărat a condus Serviciul Rutier din IPJ Buzău din 2009 până în ianuarie 2015 când i s-a cerut demisia. Nicolae a fost acuzat că a folosit numere de înmatriculare false și expirate la mașina personală, un Alfa Romeo, cu care venea la serviciu.

În ultima perioadă intrase în politică, adoptând o linie naționalistă.

Detalii

Șeful de la rutieră a cumpărat autoturismul adus dintr-o ţară vest-europeană şi, ulterior, a constatat că înscrierea acestuia este deosebit de costisitoare din cauza taxei de mediu. Dar a găsit o metodă simplă de a evita înscrierea maşinii. Ca şef la Rutieră, mergea la ghişeul de înmatriculări auto, de unde avea un complice care îl  „servea“ cu diverse plăcuţe de înmatriculare, provizorii, pe care le monta pe autoturismul cu care făcea zilnic naveta de la Râmnicu Sărat, fiind sigur că nu va fi oprit în trafic.    Autoturismul, cu diverse numere de înmatriculare, a fost filmat, în repetate rânduri, de camerele montate pe autoturismele Serviciului Rutier, dar şi de camerele de supraveghere de la poarta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, pe care a intrat de mai multe ori cu maşina personală.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 thoughts on “Primele bănuieli. Fostul șef de la rutieră a făcut accident vascular

  • Vasile Nicolae, un infractor. A fost pus șef la Rutieră de către Marin Ion, fostul șef al IPJ Buzău. Ce greșeală!

    Reply
  • V-ati intrebat vreodata, daca tot il numiti infractor, care era numarul accidentelor pe dn2, cat timp a fost sef acest om? Va spun eu, numarul accidentelor si a mortilor rezultati din acestea era cu mult mai mic decat sub conducerea actualilor sefi.ce spune asta despre el?isi facea treaba.e tot ce ma intereseaza ca cetatean

    Reply
  • Ce legatura are cine e sef la politie cu numarul de accidente?
    De cand hazardul tine seama de cine e sef?
    E ca si cum un castigator la loterie ar spune ca a castigat de destept ce e, nu de norocos.

    Reply
  • Are legatura nr accidentelor cu managementul serviciului si cu cat de pregatiti si implicati sunt oamenii din subordine.cu cat politistii sunt mai prezenti in trafic, cu atat nr accidentelor este mai mic, se numeste preventie.reduci viteza cand vezi o masina de politie pe respectivul tronson de drum?eu o reduc.

    Reply
  • Deci tu esti din aia care cum vede o masina de politie pe undeva franeaza brusc si creaza conditiile pentru a provoca un accident.
    Politistii nu au ce cauta in trafic, cu banii irositi pentru ca ei sa doarma in boscheti si sa abuzeze soferii degeaba se facea infrastructura care sa permita circulatie civilizata si sigura si trimisi acesti indivizi la munca adevarata.

    Reply
  • Daca ai fi citit ce am scris…poate ai fi inteles, „reducerea vitezei” e pt tine acelasi lucru cu a frana brusc?sau poate tu asa reduci viteza….sunt de acord cu tine,fac naveta zilnic pe acest drum si de cativa ani buni, chiar dorm in boscheti sau….nu sunt vizibili. Insa nu pot fi de acord ca nu au ce cauta in trafic, zilnic intalnesc soferi inconstienti, pentru acestia trebuie facuta prevenirea unui accident.cat despre abuzuri…pe mine nu m-a abuzat nici un politist in trafic, daca iti cunosti drepturile, poti sesiza institutiile abilitate

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.