„Se face! La toamnă încep lucrările”

Veste importantă dată azi buzoienilor de senatorul PNL Buzău, Vlad Pufu. La toamnă ar urma ca utilajele să intre pe teren pentru construcția autostrăzii Ploiești Buzău.

Vlad Pufu: „Autostrada Ploiești-Buzău va avea o lungime de 63,25 de km. Execuția lucrărilor va demara independent din trei puncte: Dumbrava-Mizil, Mizil-Pietroasele și Pietroasele-Buzău. Obținerea acordului de mediu pentru această lucrare, mult așteptată de buzoieni, este programată pentru luna martie 2021 iar lansarea în execuție se va face in perioada mai-iunie, astfel că lucrările în teren vor începe cel mai târziu în toamna anului curent”.

Pufu a făcut afirmația de mai sus după ce a participat alături de specialiștii de la CNAIR și Ministerul Mediului la ședința săptămânală (!) de lucru referitoare la autostrada Ploiești-Buzău-Focșani-Suceava-Siret!

„Așa cum am promis buzoienilor în campania electorală, voi face tot ceea ce depinde de mine, ca senator PNL de Buzău, ca toate termenele să fie respectate, astfel ca buzoienii, și nu numai, să poată circula curând pe autostrada Buzău-Ploiești-București. De asemenea, mă voi implica, împreună cu colegii mei, senatori și deputați, pentru ca proiectul să obțină finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, astfel încât nimic să nu stea în calea finalizării autostrăzii pe care buzoienii o merită. Construirea unei autostrăzi va genera o dezvoltare economică importantă a Munteniei și a Moldovei, prin atragerea de investitori, și, implicit, va duce la reducerea tuturor decalajelor dintre această zonă a țării și Transilvania. De aceea, îmi voi pune la dispoziție toate resursele pentru a-mi onora promisiunea ca Buzăul să ajungă pe harta autostrăzilor din România”.

În campania electorală, Pufu a mai făcut buzoienilor o promisiune. Aceea că va pune pe roata Banca de Gene din parcul Crâng. Și această promisiune are șanse de izbândă în acest an.

Citește și:

loading...

6 comentarii la „„Se face! La toamnă încep lucrările”

  • Ordinul de incepere al lucrarilor a fost dat in 12 noiembrie 2018, dupa ce a fost scoasa la licitatie in 2016. – PSD
    In 25.11.2019 s-a prelungit perioada de proiectare cu 169 de zile, pana la 30 aprilie 2021 (date de trafic diferite) – PNL
    Studiul de fezabilitate a fost inaintat in data 09.11.2020 iar termenul de finalizare, nu de incepere al lucrarilor, era anul 2021. – PNL
    Pufu nu intelege la ce sedinte participa si se mai si cearta el pe el, dar trebuie sa recunosc ca este adorbail cum baga el capul in poza.
    Si se numeste drum de mare viteza, dar deja prea multe detalii.

  • Sunt sătul de promisiuni :vom începe, vom face, vom demara, etc. Aș dori știri la timpul trecut:s-a dat in folosință, a fost finalizat, etc!
    Aștept!

  • PENTRU OM

    FELICITARI , este punctat FOARTE EXACT .
    Greul documentatiei , de la decizia de demarare a lucrarii pina la faza de licitare este facuta de PSD . Ei doar vin la lucrul facut de-a gata . Vezi prin decembrie 2019 cum se ducea el dragutul de Orban sa taie panglici la inaugurare tronsoane de autostrazi fiind Prim Ministru de nici o luna de zile .

  • Dl. Pufu daca pana in ianuarie 2023 nu incep lucrarile de la Bz.spre Ploiesti la autostrada ,va dati demisia din parlamentul Romaniei.? Astept cu nerabdare un raspuns.

  • Si noi vom începe să ne încălzim pentru a merge la urne! Deja ne-am saturat, mult prea multi, de heirupism, incompetenta si interese de partid! Nu sunt politician, nu am fost în politică, nu am fost votant psd si, recunosc, nu am fost întotdeauna la urne. Nu credeam sa traiesc momentul în care să regret psd! Dar, never say never, nu! Acum chiar voi merge la vot ca m-am săturat de voi!

  • @Dema Gogu…

    ….sa mai zic ?! Mai bine, nu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.