Se face o nouă intrare în Buzău

Două milioane și jumătate de euro a alocat Primăria Buzău pentru a moderniza și intrarea dinspre Vernești (Brașov).

Lucrările vor începe în această toamnă, licitația a fost adjudecată de firma Troia Premium Construct.

E vorba, în principal, de modernizarea trotuarelor de pe strada Transilvaniei, de la Fabrica de Bere până la ieșirea spre Vernești.

C-tin Toma, Primar: „Așa cum am promis, vom reabilita toată strada Transilvaniei, atât carosabil, cât și trotuare. Bucata dintre centru și fabrica de bere a făcut-o Strabag. Continuăm în acest an cu trotuarele pe segmentul dintre fabrica de bere și ieșirea spre Vernești. Cablurile vor fi coborâte de pe stâlpi, se vor face canalizații, iluminatul va fi modern – cu led. Vom moderniza stațiile de autobuz, vor fi spații de recreere și zone verzi”

Conform caietului de sarcini din loc în loc vor fi prevăzute spații de recreere dotate cu bănci smart (panouri fotovoltaice, WI-FI, porturi USB de încărcare, panouri de informare și publicitare etc.).

Mașinile nu vor mai putea urca pe trotuare (se vor monta stâlpișori), iar apa de ploaie va fi preluată separat de sistemul de canalizare.

Trotuarele actuale vor fi demolate complet și reconstruite cu straturi succesive de balast, beton și asfalt. În zona stațiilor de autobuz și a spațiilor de recreere se vor pune pavele.

loading...

5 comentarii la „Se face o nouă intrare în Buzău

  • Poate se simte cineva si la Vernesti sa faca un refugiu mai lung pentru masinile care asteapta sa paraseasca soseaua. Stau sute de masini zilnic si asteapta pentru ca le e sila unora sa puna o limba de asfalt. Drumul spre Brasov a devenit un cosmar. Giratorii pentru depozite care s-au zgarcit sa cumpere teren langa centura, cum era normal, zeci de asa zise giratorii facute din 3 bidoane vopsite, benzi ocupate de masini parcate (si de autobuze rare si goale pe viitor). Iti e sila pur si simplu sa pleci spre Brasov pe directia aia.

    Si sa nu uitam de trenurile care si ele merg mai mult goale si care tin 10 minute bariera pentru ca nu vor sa investeasca intr-un sistem care sa tina bariera doar 1-2 minute, cum e normal. De poduri peste calea ferata nici nu cred ca are rost sa spun, deja e fantezie

    Răspunde
  • Păi nici o lucrare fără firma Troia ..

    Răspunde
  • Poate aduce 2 specialiști sa îi învețe și pe „specialiștii” nostri cum se montează gurile de canal cu nivela!! Ar fi ceva SF ,sa înțeleagă !!
    Sper pe viitor să-mi vând mașină și să-mi iau o șenilată, presimt că e o investiție inteligenta!!

    Răspunde
  • Că tot vine,iarna bicicletele ne trebuiau.
    ..vai de noi!

    Răspunde
  • Troia=Ciprian=Toma=PSD ….. PSD=Cancerul Romaniei ….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.