Se închid total restaurantele și barurile, frizeria și coaforul, piețele etc.

„Toate magazinele vor fi închise, cu excepția necesităților de bază, cum ar fi produsele alimentare și farmaciile”, a anunțat aseară prim-ministrul Italiei Giuseppe Conte.

Activitățile barurilor, pub-urilor, restaurantelor sunt suspendate (toată ziua și nu numai după ora 18:00). Se pot face livrări la domiciliu.

Se închid saloanele de coafură, înfrumusețare, frizeriile, cantinele și piețele de tot felul.

Vor lucra instalatorii, mecanicii, cei care trebuie să mențină funcționale utilitățile.

Deschise rămân spălătoriile, benzinăriile, tutungeriile și activitățile de pompe funebre.

Fabricile vor rămâne deschise, dar cu „măsuri de securitate” – cu condiția să garanteze evitarea contagiunii.

Au fost închise însă activitățile de producție „neesențiale”. Firmele sunt invitate să stimuleze concediul și munca inteligentă.

Prim-ministrul Giuseppe Conte le-a cerut italienilor să stea în case, iar când ies la cumpărături să păstreze măcar un metru distanță de ceilalți

Servicii bancare, de asigurări, poștale și de transport rămân funcționale cu eventuale reduceri la nivel local unden se va decide de la caz la caz – autobuze, taxiuri, trenuri, etc.

Rămân deschise tipografiile și toată mass-media (ziare, site-uri, televiziuni). „E un lucru esențial în aceste momente de criză pentru serviciul public și democrație ca întregul lanț de informații să funcționeze. Rămânem uniți și bine informați”, a anunțat guvernul.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.