SE MODIFICĂ modul de plată a gunoiului. Vezi aici DETALII

În ședința de vineri a Consiliului Local se va aproba proiectul prin care gunoiul nu se va mai plăti de persoană (12,6 lei/lună), , ci în funcție de cantitatea de gunoi (rezidual + reciclabil) lăsată la platformă.

„Da, începem să ne aliniem normelor europene care funcționează pe principiul „plătești pentru cât arunci”. Chiar dacă regulamentul va fi aprobat vineri, deocamdată nu-l vom pune în aplicare, se va plăti tot 12,6 lei, de persoană pe lună. Vom începe la primăvară la case, iar la blocuri sper undeva în toamna anului viitor. Până atunci trebuie să înființăm și să îngrădim platformele pentru fiecare asociație în parte”, a afirmat azi pentru buzoienii.ro Liviu Mocanu, directorul RER Buzău.

Liviu Mocanu, director RER SUD Buzău

Cu începere de luna viitoare, cei 12,6 lei, TVA inclus, de persoană vor fi împărțiți (temporar) astfel:

-9,83 de lei – colectarea deșeurilor reziduale și

-2,87 de lei – colectarea deșeurilor reciclabile.

„Din primăvară, la case și din toamnă, la blocuri, va dispărea suma pe cap de locuitor și se va plăti în funcție de cantitate. Sunt două variante, în funcție de greutate sau în funcție de volum. Cel mai probabil vom merge în funcție de volum, adică de numărul de tomberoane și pubele umplute”, a adăugat Mocanu.

SCOP:

Cum suma cerută de RER pentru colectarea reciclabilelor e de 3,4 ori mai mică decât cea pentru gunoiul rezidual, cetățenii ar trebui să fie mai atenți/responsabili și să aplice colectarea selectivă.

CONSECINȚĂ:

La bloc, vecinii ar urma să vorbească între ei pentru a se pune de acord ca tot blocul/asociația să colecteze selectiv, nu doar unii (mai conștiincioși).

Vom reveni.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

11 comentarii la „SE MODIFICĂ modul de plată a gunoiului. Vezi aici DETALII

  • Eu nu mai vreau sa duc gunoiul la pubela vreau sa-l duc cu abonament direct la groapa de gunoi sau unde se recicleaza..exista varianta asta?

    Răspunde
  • Minunat! Consecinta imediata va fi aceea ca locuitorii de la case vor arunca grosul gunoiului la pubelele de la blocurile din apropiere.

    Nu mai stiu ce sa inventeze astfel incat sa ne bage mana cat mai adanc in buzunere.
    Vecinii de la Mizil sunt cu ani lumina inaintea noastra la acest capitol, tot ce ar fi trebuit sa faca ar fi fost sa implementeze sistemul din Mizil si aici ….

    Răspunde
  • lacomia voastra nu are margini.Am si casa si apartament.La casa in curte ,o sa ard tot gunoiul ,inclusiv pet-urile goale in urma a ceea ce beau si premiul vostru masurabil prin volum,va ofer cenusa.Intr-un alt fel vorbind,e o idee buna.Eu sunt constituit in persoana fizica autorizata.In general comercializez eugenie ambalata de catre producator.Platesc 60 roni/luna ,prin contract ,la R.E.R.in conditiile cand eu nu scot pentru colectare nici un fel de gunoi.Cine crede ca e corect asa ceva?Borfasilor.Mancati si voi o paine furata.Oricum,pomana fara bogdaprosti,nu e pomana deloc.E factura pentru gunoaie umane !!!!

    Răspunde
  • La case, pubela poate sa nu fie plina intr-o saptamana…ce face omul, asteapta sa o umple ca sa fie taxat…sau cum? Iarna merge, dar vara in 2 saptamani face viermi! Si poate nu o umple nici atunci, ptr. ca selectand gunoiul, ramane mult mai putin in pubela neagra. Iar in cazul sacilor galbeni….ganditi-va cate deseuri reciclabile mai voluminoase nu incap in saci…oamenii le puneau langa ptr. ca sunt multi cei care au inteles ca gunoiul trebuie separat! Nu faceti decat sa incurajati aruncarea de colo colo a gunoiului, ptr. ca acum exista si un castig: se plateste mai putin!

    Răspunde
  • Eu ma gandesc intr-un alt mod… eu stau la casa pe o strada principala si ma invecinez cu o alee,unde locuiesc aproximativ 10 familii… Toti cei de pe alee arunca gunoiul in tomberoanele mele sau ale altor vecini de pe strada principala… Eu in cazul asta o sa fiu nevoit sa platesc gunoiul persoanelor de pe alee! vi se pare corect? Nu pot sa imi pazesc pubelele pentru ca sunt la munca in perioada cand vine rer-ul sa ridice rezidurile… Atunci cum fac? O sa ajung sa dau pubela afara doar cand o am plina ochi ca sa fiu sigur ca nu mai pune altcineva in ea?
    mie mi se pare o idee extrem de proasta, cu urmari mari mai ales la casele unde pubele sunt lasate la poarta ore la rand,neavand cine sa le scoata si sa le bage cand vine masina…

    Răspunde
  • Pentru cine nu s-a prins, in realitate e inca o scumpire a taxei pentru gunoi si nimic mai mult.
    Si acum era suficient de scump incat multi nici nu aveau contracte de gunoi si le aruncau la ghenele dintre blocuri sau chiar pe marginea drumului sau chiar in Crang. Acum cu scumpirea asta nu vor face decat sa incurajeze si mai mult aruncarea de gunoaie aiurea.
    Solutia e sa fie cat mai ieftin si mai facil, astfel incat nimeni sa nu fie fortat si motivat sa arunce aiurea gunoiul. Solutia ar fi sa preia primaria responsabilitatea pentru gunoi si sa plateasca primaria din banii de taxe cum se intampla la cosurile de gunoi (alea putine din oras) si la pubelele umplute din maturarea strazilor si cetateanul sa nu plateasca nimic in plus ca deja plateste taxe si impozite.
    Cat timp impun taxe din ce in ce mai mari si abuzive pe spinarea cetatenilor, atunci cetatenii au responsabilitatea civica sa faca orice sa evite sa plateasca taxe mari si abuzive si vor face asta un numar din ce in ce mai mare.

    Răspunde
  • @Auras Tereaca … pe scurt
    – platforme de gunoi cu acces pe baza de cartela, supraveghate video
    – pubele cu coduri de bare si chip-uri RF
    – masini de gunoi cu catar integrat
    – plata deseurilor menajere la KG
    – ridicarea deseurilor reciclabile colectate selectiv gratuita

    Cum suna?

    Eu cred ca asta este un sistem corect si capabil sa responsabilizeze cetatenii sa colecteze selectiv si sa evite risipa, dar nu cred ca acesta este scopul firmei de salubritate din Buzau.

    http://stiri.tvr.ro/pubele-cu-cipuri–i-coduri-de-bare-la-mizil–oamenii-platesc-gunoiul-la-kilogram–iar-de–eurile-reciclabile-nu-sunt-facturate_822078.html#view

    Răspunde
  • Florin, suna foarte scump si ineficient. Suna a un mare tun dat la buzunarele cetatenilor.
    Dupa ce ca platim gunoiul scump tu acum vrei sa ne mai bage mana in buzunar inca o data pentru a construi fortarete de lux pentru gunoi, lucru idiot si inutil si care ne va arde la buzunar ca sa faca niste patroni conectati politic foarte multi bani pe seama noastra?
    Si asa s-au bagat o gramada de bani pe platformele alea ingropate care nu s-au dovedit a fi decat un tun dat de firma de salubritate si firma din cluj care a primit contractul sa instaleze prostiile alea inutile.
    S-a dovedit de atatea ori in statele vestice ca de cate ori se incearca suprataxarea va avea efectul opus, vezi in UK unde au scumpit aia gunoiul de a ajuns sa coste gunoiul mai scump decat toate celelalte cheltuieli de intretinere la un loc si normal ca populatia arunca din ce in ce mai mult gunoaiele pe marginea drumului, lucru care inainte de suprataxare nu se intampla. Din dorinta politicienilor de a jefui cetatenii au creat mediul legislativ de o asemenea natura incat au fortat cetatenii sa arunce gunoaiele pe marginea drumului. Asta iti doresti si tu?
    Isi mai aduce aminte cineva pe vremuri cand gunoiul nu se platea ce curatenie era, nu arunca nimeni gunoiul la intamplare ci ajungea tot la groapa de gunoi, apoi pe masura ce a inceput taxarea din ce in ce mai mult a crescut fenomenul de aruncare a gunoiului la intamplare.
    Solutia e evidenta, dar lacomia politicienilor si patronilor din spatele politicienilor e prea mare si nu concep ideea de a nu jefui populatia si a folosi pentru asta toata forma institutionala pentru a face asta si a face pentru ei averi.

    Răspunde
  • @ Anonim suprinzator, facturile de gunoi in Mizil au scazut dupa implementarea sistemului respectiv. Pe lumea asta nimic nu e gratuit, asa ca daca te astepti ca cineva sa-ti ridice gunoiul gratuit, mai ai de asteptat… Eu nu spun ca solutia din Mizil este cea mai corecta sau cea mai buna dar oricum este mult mai ok decat aberatia care se va aproba vineri la Buzau. Imi lasi senzatia ca nu ai citit articolul, acele platforme se vor realiza oricum doar ca vor fi la liber. O incuietoare si un cititor de cartele nu depasesc 200 lei, suma care pentru o asociate de blocuri este infima daca ofera locatarilor garanta ca platesc doar gunoiul produs de ei.
    Sa inteleg ca pentru tine este in regula cum este acum, cu pubele imprastiate printre blocuri, pe spatiile verzi, cu gunoi carat cu caruciorul din cartierele de case la blocuri, cu scormonitori, etc ?
    Legat de ultima fraza sunt perfect de-acord doar nu stiu care ar fi solutia pentru a rezolva aceasta problema, eventual putem iesi cu furca in strada impreuna…

    Răspunde
  • Sectorul 3 din capitală est cel mai curat și disciplinat. O fi și din cauza cetățenilor, dar și din inițiativa primarului care plătește din bugetul primăriei salubritatea. Oricum, se poate mai bine și la Buzău. Cu ajutorul primăriei și cu concursul cetățenilor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.