Se va acorda în continuare. Vezi AICI anunțul guvernului

E o (mică) veste bună pentru angajații și proprietarii firmelor afectate de criza coronavirus.

Guvernul va prelungi indemnizația de șomaj tehnic și va acorda granturi pentru formare profesională, se arată într-un comunicat al PNL Buzău.

„Sunt măsuri suplimentare pentru protejarea forței de muncă în contextul pandemiei de coronavirus cu care se confruntă România. 

Astfel, vor fi continuate măsurile privind acordarea indemnizației de șomaj tehnic pentru angajatorii și profesioniștii a căror activitate este suspendată, impactul bugetar fiind de 850 milioane de lei pe lună.

Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj tehnic care își reiau activitatea se acordă o sumă în cuantum de 41,5% din salariul brut al angajatului (maxim 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe țară) pe o durată de 3 luni, impactul bugetar fiind de 3,35 miliarde de lei”, se arată în comunicatul PNL.

În cazul firmelor care funcționează, dar au fost afectate

Guvernul va asigura plata unei indemnizații în valoare de 75% din diferența dintre salariul brut al unui angajat prevăzut în contractul individual de muncă dinaintea reducerii programului și salariul brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii progamului de lucru. Măsura se aplică companiilor a căror cifră de afaceri a scăzut cu cel puțin 10% comparativ cu luna similară a anului anterior. Finanțarea acestei măsuri se va acoperi prin Programul SURE” a declarat Cristinel Romanescu, președintele PNL Buzău

Guvernul PNL a anunțat și că va asigura și granturi pentru formarea profesională a angajaților. Schema de finanțare se adresează angajatorilor care investesc în formarea profesională a propriilor salariați. Aceștia beneficiază de o subvenție stabilită în funcție de nivelul de calificare a programului de formare parcurs,.bugetul alocat fiind de150 milioane lei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.