Se va da amendă! Vezi AICI cât
„Să se dea amendă! Trebuie facută ordine”
Asta au cerut buzoienii după primul sezon de folosire a bicicletei municipale.
Oamenii consideră că regulamentul trebuie modificat în sensul penalizării celor care abandonează bicicletele la distanțe mari de stații.
Solicitarea buzoienilor a fost luată în seamă de conducerea Primăriei Buzău. Noul regulament lansat ieri în dezbatere publică prevede o amendă de 100 de lei în caz că bicicleta e lăsată la peste 15 metri de stație:
Regulament: În cazul în care bicicleta nu este returnată într-o stație de bike-sharing sau în proximitatea acestora (în cazul în care stația este plină se poate returna bicicleta lângă stație, dar nu mai departe de 15 metri de aceasta) utilizatorului ii se va aplica o taxa de serviciu de 100 lei.
Banii i se vor retrage utilizatorului de pe cardul cu care s-a înscris în aplicație.
Ionuț Apostu: „Am studiat regulamentele din mai multe orașe, inclusiv din străinătate, unde se folosește bicicleta municipală. Peste tot există astfel de amenzi în caz de abandon. Prin Europa amenda e de 100 €. Deci, la noi e bine, e de cinci ori mai ieftin”
Conform viceprimarului, cu începere de luni, bicicletele municipale vor fi readuse în stațiile din oraș.
Folosirea lor va crește după ce și Bd. 1 Decembrie a primit răstimp o pistă de biciclete generoasă.
Citește și:
Abia acum a studiat regulamentul din alte orașe?
Nici măcar nu trebuia să inventeze apa caldă!
Doar puțin studiu înainte. Dar s-a mers pe același principiu: vedem noi cum o rezolvăm mai târziu.
E cel mai bine asa. Cred ca asa se pot civiliza oameni, prin astfel de masuri adoptate. Felicitari pentru initiativa.
Vrem o stație și în zona Penny! Este spatiu destul pt un stand cu biciclete, lângă Comfortuna, Broșteni! Vă rugăm.. Anul trecut erau răspândite peste tot, pe lângă stația de autobuz/ intersecție!
..”Solicitarea buzoienilor a fost luată în seamă de conducerea Primăriei Buzău”….
…asta e …oamenii au cerut să se dea amendă!…stupid!…
Ar mai trebui cateva statii, masura este foarte buna! Aporpo, avenit caldura, cand le scot , la toamna?
Nu este prima daca cand se incearca sa se puna in aplicare o astfel de lege. Stiu ca se vorbea la un moment dat prin presa ca vor sa faca asta in tot Bucurestiul conform https://ecomunicate.ro/. Din ce am inteles nici macar nu s-a votat in parlament o astfel de lege.
Toti buzoienii vor circula cu bicicleta vor lăsa mașinile acasă. Vor lăsa gipanurile alea de zeci de mii de euro sa rugineasca în parcare.
E bine ca se da si nu se ia.
Vreau sa vad bugetarii cum se duc la serv.cu bicicleta. Își vor lăsa mașinile alea scumpe acasă.