S. Radu, pro și contra Formularului 600: „Contribuabilii ies în avantaj. O problemă apare pentru cei care au câștigat bani anul trecut, dar n-o mai fac în 2018”

E unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale începutului de an.

Dintr-un banal instrument financiar, Formularul 600 a devenit celebru, dar și principalul dușman al unora dintre români.

După ce l-a completat și depus la ANAF, Sebastian Radu, deputat PSD Buzău, a făcut câteva precizări în legătură cu acest formular (utilizat pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale – CAS și a contribuției de asigurări sociale și sănătate – CASS).

„Am urmărit cu interes discuțiile din spațiul public, referitoare la formularul 600, și sunt surprins că aproape nimeni nu amintește faptul că acest formular există din anul 2012, deci nu este o noutate, dar este tratat ca atare. În urma emiterii OUG 79/2017 a apărut necesitatea completării acestuia de către persoanele fizice care realizează venituri extrasalariale și persoanele fizice autorizate. Această ordonanță a modificat anumite prevederi ale codului fiscal, prevederi care sunt în avantajul categoriilor de persoane fizice enumerate mai sus. Astfel, impozitul pe venit a scăzut de la 16 la 10%, CAS -ul nu se mai plătește la valoarea integrală a venitului, ca în trecut, ci la o sumă pe care o va alege contribuabilul. De asemenea, CASS se va plăti la valoarea salariului minim pe economie și nu la valoarea venitului realizat, așa cum era până acum. În plus, cei care realizează venituri extrasalariale mai mici decât cuantumul salariului minim pe economie nu au obligația declarării și plății acestor contribuții.”

În același timp, deputatul buzoian propune și soluții pentru dificultatea în care sunt puse o parte din persoanele care au obligația de a completa acest formular.

„Singura problemă a actului normativ este aceea că se stabilește obligația declarării și plății acestor contribuții pentru persoanele care au realizat venituri în anul 2017. Consider, ca persoană care a depus declarația 600, că acest lucru este greșit deoarece o parte a acestora nu mai realizează venituri în anul 2018 și practic vor fi taxate fără ca ei sa mai realizeze venituri. De aceea, o rezolvare rapidă și corectă a situației este modificarea OUG 79/2017 în sensul obligativității declarării doar dacă contribuabilul realizează acele categorii de venituri în anul 2018 și eventual completarea formularului de declarare a venitului cu rubricile specifice din declarația 600.”

Sebastian Radu a adăugat că lucrează la elaborarea propunerilor de modificare menționate pentru ca situația să fie clară, iar cadrul legislativ să fie aplicabil, corect față de cetățean și ușor de înțeles pentru toți factorii implicați.

loading...

2 comentarii la „S. Radu, pro și contra Formularului 600: „Contribuabilii ies în avantaj. O problemă apare pentru cei care au câștigat bani anul trecut, dar n-o mai fac în 2018”

  • „specialistul” asta isi d a si el cu parerea si propune „legi” ,asemenea colegului sau penal,Darius Valcov. Ar trebui totusi sa stie ca oamenii au inceput sa isi dea seama cat sunteti de „specialisti” voi astia de la PSD .

    Răspunde
  • Mult scandal pentru nimic altceva decat protectia evazionistilor si datornicilor.
    Doar astia sunt incomodati de declaratia 600.
    Si cum majoritatea au legaturi in presa, se agita spiritele si mai mult.
    Oamenii cinstiti n-au nici o problema.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.