Și-au strâns marfa și au plecat!

Fotografia de mai sus a fost realizată pe 2 mai.

Pe atunci, deasupra spațiilor comerciale de la Kilometrul Zero (vizavi de clădirea ANAF) se  montaseră panouri care anunțau deschiderea în această locație a noului – „Bazar. Centru Comercial”.

Înăuntru erau cinci-șase comercianți izgoniți de la „Gorbaciov”, care își amenajau aici standurile, mulțumiți a fi găsit un loc curat, aerisit, în centru.

Tot ei spuneau că sunt primii care au venit și că vor urma și alții.


Dar iată și o fotografie de azi. După 27 de zile de atunci.

Inscripția „Bazar. Centru Comercial” a dispărut, așa cum s-au evaporat și cei șase comercianți dinăuntru.

Pe geamuri s-au postat mai multe anunțuri „se închiriază spațiu comercial – 634 de metri” și un număr de telefon.

E lesne de înțeles că afacerea n-a mers. N-au venit și alți comercianți, probabil și clienții au fost puțini.

Negustorii au plecat prin alte locuri (patru dintre ei s-au mutat în Piața Dacia, între Romarta și Winmarkt), iar proprietarul spațiilor comerciale (care nici el nu era prea încântat de venirea „gorbacioviștilor”) va căuta un client, mai mare, căruia să-i închirieze întreg spațiul așa cum luase înainte producătorul de mobilă Staer.

Trebuie precizat că marea majoritate a comercianților de la Gorbaciov s-au mutat în Corner Center (la parter și la subsol).

Clădirea Bazarului este reproiectată în aceste zile și va fi transformată în al doilea sediu al Primăriei Buzău.


Citește și articolul: Pensionar piroman! „Amenința că dă foc la casă! Uite că a făcut-o!”. Iată foto de la fața locului! CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Și-au strâns marfa și au plecat!

  • Pe vremuri la „Pomul Verde” era dever mare, acum „proprietarii” spatiilor de închiriat ţin la preț.
    Pe de alta parte, abia după aproape 30 de ani s-a demolat afacerea „moldovenilor”, sau mai argotic spus „piața Gorbaciov”. Mă mir ca încă nu s-a constituit parte vătămată fostul președinte sovietic pentru folosirea numelui sau ca marca înregistrată sui-generis.

    Răspunde
  • Lăsați ,că nici înainte nu făceau mare comerț .Trăiau tot după o zi pe alta .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.