Singura păstrăvărie din jud. Buzău. Ce urmează după omorârea peștilor

Cele 25 de bazine ale singurei păstrăvării din jud. Buzău sunt acum goale.

La mijlocul lunii decembrie cei aproape o sută de mii de păstrăvi de aici au fost omorâți, după descoperirea unui virus periculos.

Păstrăvăria „Lunca Bâscei” se găsește în comuna Calvini (satul Bâscenii de Jos), iar virusul provoacă hemoragii interne și externe (la nivelul aripioarelor), inclusiv ieșirea ochilor din orbite.

După confirmarea virusului în laborator, s-a scos apa din bazine, iar toți peștii au fost aruncați
Păstrăvăria a fost înființată în 1981 și este proprietatea Direcției Silvice Buzău prin Ocolul Silvic Cislău

Primii peșți, abia peste o lună

„S-a făcut dezinfecția, acum e o perioadă de vid sanitar. Abia la finalul lunii februarie vom aduce câțiva păstrăvi santinelă. Îi vom supraveghea atent două săptămâni. Apoi îi vom duce la laborator pentru analize. Dacă lucrurile vor fi în regulă și nu se va mai constata prezența virusului, vom proceda la repopularea bazinelor cu icre și puiet. În varianta optimistă, în aprilie vom putea din nou să vindem pește” – George Tăicuțu, director Ocolul Silvic Cislău

De la păstrăvăria „Lunca Bâscei” se vând anual în jur de 14 tone de păstrăv curcubeu. Peștii sunt vânduți exclusiv către persoane fizice, neexistând contracte cu unități mari de procesare.

Sursa foto, Adevărul de Buzău

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.