Șofer din Buzău: „Am dat în judecată poliția, iar judecător a fost soția domnului Pantazi, șeful Poliției. Nu mi se pare corect”. Iată ce spune șeful Tribunalui

„Da, e o speță interesantă juridic. Se poate discuta”, ne-a declarat un cunoscut avocat buzoian, întrebat de reporterul buzoienii.ro despre această situație.

„Nu știu dacă strict legal, doamna judecător Pantazi e în incompatibilitate. Cred că nu. Incompatibilitatea se referă la persoane, aici e vorba de o instituție, IPJ Buzău. Dar cum instituțiile sunt conduse de persoane și suntem și în România… Da, chiar e o speță interesantă, de manual. Nu m-am gândit până acum la treaba asta, dar înclin să cred că dacă aș avea un client și o astfel de speță aș face cerere de recuzare a doamnei judecător pentru a nu exista nicio suspiciune”, ne-a declarat avocatul buzoian.

Reporterul buzoienii.ro i-a prezentat cazul și președintelui Tribunalului Buzău.

„În primul rând, nu doar doamna judecător Crenguța Pantazi judecă astfel de spețe. Avem trei complete, iar repartizarea e aleatorie. Dar, dacă un justițiabil are anumite temeri, poate face cerere de recuzare. Cererea va fi judecată conform regulamentului de un alt judecător care va da o sentință”, a declarat Valentin Barbu, președintele Tribunalului Buzău.

Acest speță „interesantă” din punct de vedere juridic a fost pusă pe tapet de un șofer buzoian, rămas fără permis, și care a dat în judecată poliția. Acesta a postat următorul comentariu, după ce a citit știrea în care șeful Poliției Buzău, Laurențiu Pantazi, lăuda Compartimentul Juridic din IPJ pentru numărul mare de procese câștigate.

„Păi da, nici nu are cum să se întample altfel. Atâta timp cât procesele cu poliția sunt trimise la Tribunal către completul soției domnului șef al poliției. Cel puțin asa s-a întâmplat la mine. Poliția a făcut un proces verbal în care a scris numărul altei mașini și în prima instanță am câștigat, procesul verbal fiind nul de drept, nefiind completat corect. Numai că la a doua instanță judecator a fost stabilit soția domnului Pantazi. Evident, a anulat decizia primită la judecătorie și a considerat că acel proces verbal este întocmit în concordanță cu legislația europeană, deși numărul mașinii și tipul mașinii înscris în procesul verbal nu corespundeau cu cel din înregistrarea video”, a scris cititorul buzoienii.ro.

Citește și articolul: Ai fost amendat ori ți s-a luat carnetul ? Vrei să dai poliția în judecată? Iată câți buzoieni au câștigat procesul!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

 

loading...

10 comentarii la „Șofer din Buzău: „Am dat în judecată poliția, iar judecător a fost soția domnului Pantazi, șeful Poliției. Nu mi se pare corect”. Iată ce spune șeful Tribunalui

  • ceva de genul mi s a intamplat si mie ..am dat politia in judecata dupa ce procurorul a dat neiceperea urmaririi penale pt ca aveam dreptate ( mi s au luat actele la o masina de anglia si mi s a intocmit dosar penal deaorece circulam cu o masina neinmatriculata au spus cei de la politia rutiera, ulterior dupa ce s a primit raspuns de la dvla uk cum ca masina are actele valabile itp ,asigurare si nr de anglia acestia au dat vina pe baza de date. Verificarea se face de catre ofiterul de serviciu acesta informandu l pe cel care te opreste daca masina este in regula sau nu) eu am dat in judecata politia in speta agentul de politie Rosioru Daniel care daca te opreste cu o masina cu nr straine iti ia numerele si iti intocmeste dosar penal pe loc si se crede politistul anului tot timpul si are foarte multe dosare intocmite degeaba si spun asta pt ca solutiile dosarelor intocmite de acest agent au fost de 90 % de neinceperea urmariri penale din lipsa de proba dar este aparat de sefii mari cum ar fi domnul Pantazi care face presiuni sa nu cumva sa se dea politia in judecata cat timp este dansul seful politiei ca da prost la CV ul sau, si e adevarat ca umbla vorba si daca umbla cam asa e ca domnul Pantazi sta la pahare cu seful tribunalului si pun la cale verdictele dosarelor…dar o mie de vorbe nu si au rostul pt ca asta e practica veche care o sa mai dureze mult si bine la noi in oras….multumesc !

  • Halal judecatori mai are si Barbu, presedintele Tribunalului.
    Judecatorii cinstiti se auto recuza, nu merg pe burta cu speranta ca poate nu afla cetateanul de hidra existenta intre institutii si nu asteapta sa fie recuzati.
    Macar de ochii lumii, nu conteaza ca apoi vorbeste cu colega ce o inlocuieste sa aiba grija sa aplice masura dorita.
    Dar la Buzau nu e rusine, se face totul pe fata, ca doar cine sa te traga la raspundere?
    DNA? Pai gata, l-au desfiintat PSD si Dragnea si le-au dat imunitate absoluta celor ce sustin partidul.

  • Tovarasul pantazi se lauda cu castigarea a 70% dintre procese dar el trebuia sa le castige in procent de 100%.altfel consider ca zeci de mii de amenzi sant date degeaba,ceea ce ar trebui sa dea de gandit.

  • Pingback:

  • Și mie mi sa intamplat la fel. instanța de fond mi-a dat câștig de cauza, iar la recurs doamna Pantazi pur și simplu s-a șters la fund cu argumentele mele că marcajul pietonal și indicatorul ce indica trecerea de pietoni lipseau cu desăvârșire (inclusiv pe filmarea poliției). Țin sa menționez ca trecerea era stearsa, am făcut și eu o filmare și fotografii ca sa ma apar! instanța de fond le-a acceptat și au mai adăugat și ei ca nu se observa nici pe filmarea poliției: nici indicatorul și nici marcajul pe carosabil și nici numărul la mașina pe care am depășit-o pe aberanta trecere( trecerea de la Constantam aleea sporturilor anul trecut in Februarie). Dar la recurs am pierdut fără nici un drept de apel!

  • Pingback:

  • Se vede treaba că nu degeaba ies în stradă manifestanți din toată țara .Corupția ucide .

  • Pingback:

  • Statul paralel compus din toti coruptii tarii condusi de Dragnea si Tariceanu vrea sa supuna justitia sa scape de dosarele penale si condamnari… sa fie liberi sa faca ce vor fara nici o grija.
    La Buzau deja e confiscata justitia, toti cei implicati in acest proces sunt mana in mana ca un mare clan interlop de crima organizata.

  • Și micile mele experiențe cu justiția au fost dezolante. Sper doar că am avut eu de-a face în sălile de judecată doar cu judecători aserviți mafiei (pentru că atât de proști nu cred că erau) și că or fi existând în sistem și oameni corecți. Însă, după ce am ieșit din sălile de judecată mă chinuia frustrarea și întrebarea cum naiba au ajuns să împartă dreptatea niște golani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.