Soluție japoneză pt. protejarea celei mai importante clădiri din oraș

Palatul Comunal ar putea fi pus în anii următori următori pe rulmenți!

C-tin Toma: „E cea mai importantă, frumoasă și reprezentativă clădire din Buzău. Din păcate, Palatul Comunal nu e consolidat. Încercăm acum să facem o treabă deșteaptă, o soluție modernă, japoneză și pe fonduri europene. Am discutat cu un specialist, școlit în Japonia, pentru aplicarea unui sistem pe rulmenți, care să protejeze Palatul Comunal și în cazul unui cutremur teribil, de nouă grade. Trebuie să ne asigurăm, noi buzoienii, că această clădire superbă va rezista de-a pururi”

Palatul Comunal din Buzău a fost bombardat la 8 august 1944 de avioane britanice, iar în noaptea de 27–28 august a fost incendiat.

Armata sovietică a ocupat Buzăul în data de 28 august 1944, și, deoarece soldați germani erau baricadați în Palatul Comunal, s-a tras cu tunul, palatul arzând împreună cu arhiva. Palatul a fost reconstruit începând cu 1947.

Palatul Comunal din Buzău fost construit în perioada 1899-1903 la comanda primarului orașului, Nicu Constantinescu, după un proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu. Palatul a fost inaugurat în 1903, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand.

Pentru a se permite reabilitarea Palatului Comunal e în lucru amenajarea celui de-al doilea sediu al Primăriei – în fosta clădire a Bazarului.

Anul viitor ar urma să înceapă și modernizarea Pieței Dacia, într-un proiect tot pe fonduri europene.

loading...

Un comentariu la „Soluție japoneză pt. protejarea celei mai importante clădiri din oraș

  • Nea reporteru’, de ce nu intrebi matale pe cineva care se pricepe, cum se numesc acei „rulmenti”? Nu sunt rulmenti dom’le! Sunt izolatori antiseismici…….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.