Str. Independenței, blocată de dubele piețarilor. În zona cu taxă nu e nimeni. Locatarii n-au unde-și parca mașinile din cauza dubelor

„Domnule Tereacă, vă invit să veniți acum pe strada Independenței. Am venit acasă de la serviciu și nu am unde să-mi parchez mașina. Strada e plină cu dube ale piețarilor. În schimb, dincolo de barieră, unde se plătește taxă și ar fi trebuit să fie parcate dubele, bate vântul, nu e nimeni. Nu se mai poate așa, în fiecare zi se întâmplă la fel”.

Pentru că omul a fost convingător, m-am suit în mașină și m-am prezentat pe strada Independenței. Se spune că o fotografie bună face cât o mie de cuvinte. Zicerea aceasta s-a potrivit de minune articolului de față. Aproape că nu mai e nevoie de cuvinte. De o parte a barierei, în zona cu taxă, bătea vântul, dincoace erau parcate dube lângă dube. Răstimp, cel care m-a sunat, m-a văzut și a venit la mine.

„Eu sunt cel care v-a sunat. Costică Patache mă cheamă. Aici locuiesc, casa mea nu are curte. În fața casei e parcată o dubă. Uitați, a trebuit să-mi las mașina unde am găsit și eu un loc liber. În poarta unui vecin. În dreptul casei mele, de o parte și de alta sunt dube. Acum, stau și păzesc. Când va veni vecinul acasă, trebuie să trag mașina ca să poată omul să intre cu a lui în curte. M-am săturat, așa pățesc în fiecare seară. Domnul Toma, primarul, a avut o intenție bună cu bariera, ca să poată veni oamenii cu  mașina la piață pentru cumpărături. Dar ăștia cu dubele n-au mai parcat în față la „Eminescu” și le-au trecut dincoace de barieră, ocupând locurile noastre de parcare”.

Disperat din această cauză, Costică Patache a încercat în urmă cu o săptămână o soluție.

„Am făcut o capră pe care am pus-o în fața casei mele. Pentru a-mi proteja locul de parcare. M-am trezit imediat cu două amenzi de la Poliția Locală. Una de cinci milioane, una de șapte milioane și jumătate. Le-am plătit în 48 de ore, cinci milioane în total. Le-am și contestat în justiție, sper că judecătorul îmi va da dreptate. Unde să-mi las mașina, la gară ? Am mers și la domnul primar în audiență, am solicitat să mi se concesioneze un loc de parcare, sunt dispus să plătesc pentru el. Primarul mi-a dat dreptate, a zis că se va gândi la o variantă. Până se va gândi el, noi, locatarii de pe această stradă îi propunem soluție. Să mute bariera și mai departe de piață, la intersecția cu strada Colonel Buzoianu. O să strângem semnături și vom veni cu ele la primărie”. 

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Str. Independenței, blocată de dubele piețarilor. În zona cu taxă nu e nimeni. Locatarii n-au unde-și parca mașinile din cauza dubelor

  • Aceeasi situatie e si pe str Col.Buzoianu spre BL Magnolia , Toti cei care vin la terase sau la Policlinica isi lasa masinile pe trotoare blocand accesul spre bulevardul N Balcescu si facand dificila circulatia pietonilor . Faceti ceva cu parcarea . Nu trebuie sa mai aprobati functionarea acestor terase atata timp cat nu au locuri de parcare .Sunt prea multe terase !!??

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.