„Sunt de 27 de ani director aici!” | Care e legătura cu statuia de la „Orizont”

„Sunt de 27 de ani director aici! Probabil că sunt unul din cei mai vechi directori ai unei unități de învățământ din România!”

Doamna din imagine este Daniela Ludmila Dinu, director – până azi – al Liceului Tehnologic D. Filipescu din Buzău.

„Cred că dincolo de acești 27 de ani, important e că am făcut ceva pentru acest liceu. Nu doar că a supraviețuit, dar s-a și dezvoltat. Avem acum peste 660 de elevi. Grădiniță, ciclu primar, gimnazial, liceu, postliceală și școală profesională. Mai trebuia facultate, poate se face și ea, am vorbit zilele trecute cu reprezentanții Politehnicii veniți la Buzău. Orașul merită așa ceva, sunt agenți economici interesați”

Daniela Dinu: „Pentru ca despărțirea de liceu să fie mai ușoară sper ca noua conducere să-mi permită să mai predau. Mă simt bine la clasă, simt că mai pot ajuta. La bază sunt inginer mecanic și e criză de astfel de ingineri. Predau orice, desen tehnic, studiul materialelor și chiar managementul afacerilor, pentru că am și un master la ASE”

În locul Danielei Dinu, inspectoratul a numit-o azi pe Adeluța Petrișor. „E o fată bună și o profesionistă. Școala va fi pe mâini bune. E profesoară la noi, mi-a fost adjunctă câțiva ani”,a spus proaspăta pensionară.

Care e relația cu „Cavalerul de la Orizont”

Daniela Dinu a fost soția celui căruia îi este dedicat monumentul, inginerul Octavian Florin Dinu de la uzina Rotec. Statuia a fost ridicată de Nicu Dinu, proprietarul de atunci al uzinei, impresionat de drama directorului de producție al fabricii – prăpădit în doar câteva luni după o boală cumplită.

„A fost un om minunat, mi-e un dor teribil. Se fac în februarie 11 ani. Sigur, simt și o mândrie legată de monument, dar ea nu-l înlocuiește pe Florin”, a spus Daniela Dinu.

Citește și:

loading...

10 comentarii la „„Sunt de 27 de ani director aici!” | Care e legătura cu statuia de la „Orizont”

  • Desi n-am cunoscut-o personal si nici nu stiam de d-sa, ii urez d-nei directoare Daniela Dinu multi ani fericiti de pensie si sa se bucure in continuare cat mai mult de placerea de a preda copiilor.
    M-am simtit apropiat de d-na directoare deorece si eu am predat 2 ani ca ing stagiar tot Desenul Tehnic si Tehnologia Materialelor, copiilor de la un liceu industrial abia infiintat. Neavand profesori la aceste discipline au apelat la intreprinderea care ii patrona si la care lucram, sa li se dea un ing ptr a suplini cateva ore pe saptamana. Marturisesc ca chiar mi-a placut sa le predau, deci nu ma surprinde absolut deloc dorinta d-nei directoare de a-si continua activitatea de cadru didactic.
    Apreciez in mod deosebit si statuia ,,Calaretului”, pe care o consider o capodopera a bun-gustului artistic. Citisem si povestea acestei statui, nestiind ca era dedicata chiar sotului d-nei directoare, un om deosebit.
    Inca o data ii urez la multi ani si sarbatori fericite!……[Leo]

    Răspunde
  • Sănătate și pensie lungă să-i dea Dumnezeu!

    Răspunde
  • Din pacate am mai vazut si alti neavizati care n-au nimic in comun cu cultura si arta, sarind din tzoale si dandu-si cu parerea despre statuia din inox.
    Probabil ,,Cartoful din tzeapa” aflat in Piata Revolutiei din Bucuresti si imparatul Traian cu cateaua in brate de pe scarile Muzeului National de istorie sunt capodoperele sculpturii ptr acestia.

    Răspunde
  • Vaca paste si florile cand este scoasa pe izlaz……[Leo]

    Răspunde
  • Felicitări dnei. Director pentru munca depusă și rezultatele deosebite pe care le-a căpătat acest liceu … E o viață de om ! Sănătate pentru viitor ! ( Fac precizarea că n-am cunoscut-o pe această inginer-profesor ).

    Răspunde
  • Interesant ca felicitarile sunt doar ale celor care nu o cunosc! Sa aiba pensie lunga!

    Răspunde
  • Apelez la d-l Tereaca sa nu publice eventualele marlanii ale badaranilor care isi fac veacul pe acest forum si a unor neaveniti precum @Nae.
    D-na directoare nu merita asa ceva dupa o viata in invatamant……[Leo]

    Răspunde
  • Asa este tov Leo ! Cenzura este solutia, ca in epoca matale ! Cine nu este cu noi este impotriva noastra !
    Ce ziceti, reactivam si trupele de securitate specializate in vanatoarea de partizani ? Deschidem iar Sighetul, Pitestiul ori Ramnicu Sarat (penitenciarele, evident) si reluam programele de reeducare ? Dar Periprava ? Haide bre…ce dracu, chiar nu mai poate zice nimeni nimic contrar opiniilor matale marete ? Poate nu ai aflat inca….bolsevicii sunt in Romania o specie pe cale de disparitie…si deloc protejata de lege…
    Ceiutul, pastilutele si…tup in patut, la nani!

    Răspunde
  • Nu tov @Kakaiwaxki, solutia este sa lase toti marlanii sa traga tot felul de flegme impotriva acestei femei.
    Ca de exempu acel @Nae (m-as mira sa nu fii chiar tu) care ii spunea sa ia si statuia cu ea. Statuie care a fost facuta in cinstea sotului ei decedat, ca o recunoastere ptr ce a reprezentat acel om si ceea ce a facut ptr altii.
    Stiu ca esti incapabil sa ai bun simt si n-ai cum sa sesizezi marlania……[Leo]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.