SURPRIZĂ! Vezi AICI cine a câștigat licitația de reabilitare

Veste bună, două clădiri de mare valoare istorică și turistică pentru orașul Buzău vor fi reabilitate în acest an.

E vorba de Casa de Oaspeți și de grajdurile de pe domeniul Marghiloman.

C-tin Toma, primar Buzău: „Astăzi am semnat ordinul de începere a lucrărilor. Licitația a fost câștigată de o firmă din Iași cu experiență în refacerea clădirilor monumente istorice. Avem planuri mari cu Parcul Marghiloman, aici vom reabilita tot în acest an și Casa Grădinarului, pe un proiect educativ pentru copiii Buzăului. Tot aici, la coda lacului, pe un teren părăsit, urmează să facem și Filarmonică, buzoianul Daniel Jinga, directorul Operei Naționale mi-a spus că se va retrage la Buzău câțiva ani pentru a realiza acest proiect”.

După reabilitare, Casa de Oaspeți va găzdui la parter o cafenea și un mic restaurant, bucătărie și recepție, iar la etaj și mansardă șase unități de cazare în regim hotelier de patru stele.

În cadrul aceluiași proiect, se vor reabilita și grajdurile de peste drum (trei imobile), care vor servi drept spațiu expozițional – două imobile, dar și unul care va primi ocazional câțiva cai (cu care se vor face, precum odinioară, plimbări pe aleile din parc).

Surpriză pentru mulți, contractul evaluat la 3 mil. € a fost câștigat de o firmă din Iași care a oferit cel mai mic preț, 2,6 mil. €, din cele patru societăți de construcții care s-au înscris la licitație, printre care și Concas Buzău.

Grup Construcții Est a avut în 2021 conform listafirme.ro 118 angajați și 53 mil. lei cifră de afaceri

Să sperăm că prețul mai mic nu va însemna și o calitate mai redusă a lucrărilor.

Despre „Casa de Oaspeți” a vorbit azi într-o postare și viceprimarul Ionuț Apostu:

Citește și:

loading...

Un comentariu la „SURPRIZĂ! Vezi AICI cine a câștigat licitația de reabilitare

  • Acelasi principiu – pretul mic, aceleasi convingeri – ca exista experienta. Cineva spunea ca, in aceleasi conditii repetate la nesfarsit, doar un nebun asteapta rezultate diferite.
    Inteleg de la Apostu ca se face mini-hotel cu fast-food pentru 6 camere, practic. Ma astept ca niciun loc de parcare din zona sa nu fie alocat acestui stabiliment, clientii/oaspetii beneficiind de acest serviciu, in mod gratuit, intr-o locatie special amenajata… in OBORUL de ANIMALE!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.