Te crezi bărbat(ă)? Vino să demonstrezi! Deschide ușa de la Galeriile de Artă de pe Bd. Bălcescu!

Cine se crede bărbat sau bărbată are posibilitatea concretă de a-și verifica această calitate de forță. Personal, mărturisesc cu umilință că am picat azi de două ori acest test.

Trecând, întâmplător, azi, în drum spre casă, pe Bd. Bălcescu, am zis să intru și eu, la spartul târgului, la expoziția de mărțișoare deschisă la Galeriile de Artă. Am dat să împing de mâner, dar nimic. Am împins mai tare, și mai tare, dar tot nimic. Mă gândesc că-i încuiată și că o fi altă intrare prin lateral. O caut, dar nu-i alta, asta-i singura.

Răstimp dă să mai intre o mamă cu un copil. Nicio șansă, femeia pleacă. Dau să plec și eu, fac câțiva pași, când mă aud strigat. „Domnule Auraș, poftiți, îmi cer scuze, v-am văzut târziu. Așa e, ușa asta, se deschide foarte greu” îmi spune gazda așezământului, în timp ce eu mă uit, curios, înspre bicepșii ei.

„Am vrea s-o lăsăm deschisă, ca să poată intra lumea. Dar se face un curent teribil. Între a avea vizitatori și sănătatea noastră am ales a doua variantă” adaugă doamna.

La plecare aceeași poveste. Trag de ușă, nimic. Trag și mai tare, tot nimic. Vine și doamna, trage și ea, nimic. „Să vezi că am rămas blocați aici!”, zic. La următoarea încercare a doamnei, ușa se deschide. Întrebare logică: „Dar de ce nu chemați un lăcătuș ?”. Răspuns logic: „Am chemat, dar n-a venit”.

Înăuntru, pe lângă mărțișoare de tot soiul, după care recunosc că nu mă prea dau în vânt, mi-au atras atenția două picturi reușite, după părerea mea de profan, ale unui puști bănuiesc, Matei Alexandru. Vi le arăt și vouă mai jos. (Auraș Tereacă)    

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.