Tescaru poate fi demis de Consiliul de Administrație. Iată cum stau lucrurile înaintea ședinței

„Solicit Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă SA să ia măsura revocării directorului general Ionel Tescaru pentru abateri deosebit de grave în managementul acestei companii!”.

E solicitarea făcută cu fix o săptămână în urmă de primarul C-tin Toma.

Ultima dintre ele, întrucât primarul a mai avut în trecut astfel de cereri.

De astă dată, cererea lui Toma are ceva mai multe șanse față de precedentele.

Consiliul de Administrație e compus din cinci membri (vezi lista mai jos) din care doi sunt de partea primarului.


Lucian Sălcuțan – avocat

Simona Săvulescu – consilier al primarului (vezi foto)

Bogdan Ion – consilier județean și director la poșta Buzău

Petruș Hintă – inspector Primăria Rm. Sărat

Claudia Zoița președinte CA – fost director economic la Compania de Apă Târgoviște


Avocatul Lucian Sălcuțan a explicat procedural cum poate fi demis Tescaru:

„În primul rând trebuie să existe cineva care să formuleze o astfel de propunere. Fie unul dintre acționari, fie unul dintre membrii Consiliului de Administrație. După ce se face o astfel de propunere trebuie făcută o analiză a contractului de management a directorului general. Analiza poate fi făcută fie de Consiliul de Administrație, fie de către un organism independent. Dacă, ulterior, concluzia analizei va fi că Tescaru nu și-a îndeplinit sarcinile trasate se pot decide – cu votul majorității membrilor C.A. – sancțiuni ce pot merge până la desfacerea contractului”, a precizat Sălcuțan.

Pentru ca propunerea lui Toma să întrunească majoritatea ar mai fi nevoie de un vot, fie de la reprezentantul Primăriei Rm. Sărat – omul lui Sorin Cârjan, fie de la Bogdan Ion, consilier județean și membru PSD Buzău (vezi foto).

Cu siguranță, înainte de a vota aceștia vor întreba la partid. Un cuvânt important va avea Marcel Ciolacu, în caz că va dori să se implice alături de o tabără sau alta.

În ecuație intră și două atuuri pe care Tescaru le are.

Pentru ca onor Consiliul de Administrație să-l poată demite trebuie un aviz de la ADI Buzău 2008 – „forul tutelar al Companiei de Apă” – așa cum îi place lui Tescaru să spună. Care aviz nu există și nici nu va exista – în condițiile în care Tescaru, abil, a știut să angajeze la Compania de Apă – rude ale majorității primarilor membri ADI.

Apoi, primarul Toma a lansat public informația că Tescaru, pentru a-și betona postul, a introdus în contract o clauză de o jumătate de milion de euro în caz că va fi demis.

Contractul lui Tescaru expiră în 2020, dar poate fi prelungit – în cazul unei propuneri votate de majoritatea membrilor CA.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în zilele și chiar orele următoare, temperatura în PSD Buzău fiind în creștere din cauza acestui subiect.

Consiliul de Administrație se va întruni săptămâna viitoare.

6 comentarii în “Tescaru poate fi demis de Consiliul de Administrație. Iată cum stau lucrurile înaintea ședinței

  • Să fie sesizat parchetul, să fie anchetate persoanele care au permis includerea de către Tescaru în contractul de management a unor clauze abuzive precum plata sumei de 500.000 de euro în cazul demiterii. Bine că nu a trecut în contract ca în cazul demiterii, beneficiarii serviciilor sale, buzoienii, să doneze câte un rinichi care filtrează apa brută furnizată la preț de apă potabilă sau o parte din ficat. Dacă marele manager poate să-și treacă în contract ce vrea mușchii lui, înseamnă că toți aceia care i-au accpetat aberațiile trebuie trași la răspundere ca să explice pe ce s-au bazat ei când au considerat aprioric că Tescaru nu poate greși în nici un fel și nu vor fi niciodată motive de demitere, fiind angaja pe viață la conducerea unei societăți publice. El, la firmele lui permite trecerea în contractele cu angajații astfel de sume în cazul în care aceștia greșesc și vrea sș-i dea afară?

  • Spre binele dlui. Ionel Tescaru ( nu sunt ironic ) dar și pentru a ostoi curiozitatea unei mari mase de buzoieni – nu neapărat beneficiari ai serviciilor de apă-canal ale Companiei – ar fi de dorit să fie date publicității numele persoanelor susceptibile de a provoca daune morale instituției în cauză – oameni care sunt rude apropiate, prieteni, confidenți , cu alte ” calități ” ce nu-s la îndemâna oricui – cu alți oameni, decidenți din sfera politicului, a serviciilor, a administrației sau a altor oameni de afaceri … Poate cu calitățile Dvs. de jurnalist incisiv puteți ajunge la această listă-magică iar efectul publicării ei va fi unul detensionant și de bun augur pentru multă lume din urbea noastră… E o sugestie pe care v-o supunem atenției Dvs. dar și altor oameni de presă buzoieni !

  • Cuza Voda trebuie sa intelegi ca acest lucru este imposibil , as depasii naumarul de cuvinte scrise in comentariu dar o sa-ti dau cateva exemple : Savulescu Mariana Simona BORS de curand plantata in functia de Director Adj. mana dreapta a domnului primar Toma ,Monica Apostu (sotia domnului vice Apostu ) cea care da autorizatii de comformitate a apei potabile , fica domnului Neagu presedintele Consiliu judetean , nudemult era acolo si ginerele dansului dar a plecat la Urbis , Buscu Maria asa zisa lidera de sindicat , sotia domnului Buscu Alexandru liderul seniorilor PSD Buzau , fiul domnului Enache Cornel primar de la Pietroasele , Bratucu Silvia si Bratucu Marius : Fica si ginerele pana nu demult ai domnului director tehnic Cristea Dumitru cel plecat sa-i faca loc Doamnei Savulescu Bors (la presiunea domnului primar Toma ),Sotia Domnului Constantin Ionescu : consilier municipal asa zis independent . Deja m-am plictisit si nu am spus decat 5% din ei . TOTI ANGAJATI LA COMPANIA DE APA .

  • Cred că altercația dintre dl TESCARU ȘI primarul TOMA are mai multe șanse decât niciodată având în vedere faptul că dl Toma are nevoie de un singur vot ,pe care eu îl văd în persoana dlui CIOLACU un nume cu greutate în conducerea județului dar și o persoană simpatizată de dl Toma ambii înțelegânduse și colaborând bine până acum .Personal aș vrea să se termine acest conflict care durează de prea multă vreme ,buzoienii exprimându-și antipatia pentru dl Tescaru pe care îl vor dus din funcția pe care o deține și de care s-a agățat de prea multă vreme .rezolvându-și problemele familiare pe bază acestei funcții .

  • Domnule Adrian cred ca nu ai citit comentariul meu , este greu de dat jos Tescaru , trebuie revocat de Consiliul de Administratie cu motive temeinice nu cu o sticla murdara de apa si cu acuzatii de genul : Grupare Mafiota , care grupare Mafiota ? ca este o gupare PSD-ista acolo dupa cum am enumerate . La aceasta revocare este nevoie de aprobarea lui ADI 2008 care este 100 % de partea lui Tescaru asa ca greu de demis.

  • Domnule Pixel ai putea enumera una din firmele lui Tescaru ? nu de alta dar suntem si noi curiosi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.