Țiganii care vând cazane de țuică în Drăgaică: „Suntem veniți cu cortul”. Iată unde și-au așezat șatra

Cum intri în Drăgaică, te întâmpină țiganii care vând cazane arămii de țuică.

Nu sunt din Buzău, dar vin cu cortul în fiecare an.

„Suntem din Liești, județul Galați, țigani căldărari. Ne-am așezat la Cernătești, la marginea satului. Avem 15 corturi puse. Am plecat de la noi de la Liești că să nu murim de foame. Acolo sunt mulți ca noi, căldărari, nu aveam cui să vindem.

Stăm la Buzău de primăvara până toamna, iar apoi iarna ne întoarcem la noi la Liești. Ne vedem de treaba noastră, muncim, nu facem probleme, avem acest meșteșug moștenit de la străbunii noștri. Un cazan din ăsta mai mare îl vindem cu 10 milioane. Depinde cât de mare e. Facem totul manual. Cumpărăm foile de tabla de cupru de la Vernești. Batem tabla cu ciocanul, iar la îmbinări folosim pastă de alamă”, ne-a spus bulibașa țiganilor aciuați la Buzău.


„Da, sunt de la noi din comună. Stau cu cortul pe terenul unui cetățean de la noi, la marginea satului.  Vin de mulți ani. Nu ne-au făcut probleme, n-avem reclamații. Își văd de treaba lor. Probabil s-au așezat la noi la Cernătești pentru că e la jumătatea distanței. Merg fie în oraș la Buzău să vândă, fie la munte înspre Lopătari și Bisoca. Sunt și gospodari care n-au încredere și îi pun să le meșteșugească cazanul în propria bătătură. Nu sunt proști că au venit aici pe Valea Slănicului. Sunt livezi multe cu prune și mere și se face țuică”, ne-a declarat Petrică Mârzea, primarul din Cernătești.

Citește și articolul: Vedetele talciocului de azi. Iată cât costă

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Țiganii care vând cazane de țuică în Drăgaică: „Suntem veniți cu cortul”. Iată unde și-au așezat șatra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.