Toma a dat azi răspunsul exact

Un buzoian i-a cerut zilele trecute primarului Toma să verifice câte mașini electrice sunt înmatriculate în orașul Buzău.


Răspuns, C-tin Toma:

În tot municipiul Buzău sunt înmatriculate doar 233 de autoturisme electrice, iar pe tot Bulevardul Unirii, cu toate străzile și aleile apropiate sunt înmatriculate doar 14 bucăți. Iar plug-in hibride sunt mult mai puține”.

Norvegia, campioană mondială


În țara nordică, deși mare producătoare de hidrocarburi, în jur de 80% din mașinile noi care se înmatriculează sunt electrice! Deja, în Norvegia, una din cinci mașini e electrică. În anii următori se va ajunge la paritate, iar apoi electricele vor deveni majoritare.

Cum stă România

La începutul anului 2023, parcul auto național însuma 8 milioane de autoturisme. Dintre acestea, 3,7 milioane sunt echipate cu motoare pe benzină, 4 milioane sunt diesel, 180 de mii sunt hibride și doar 40 de mii sunt pur electrice.

Cele mai multe mașini cu zero emisii sunt înmatriculate în București, anume 15.618 unități. Urmează Cluj, cu 2.415 unități și Ilfov cu 1.968 de exemplare.

Restul topului 10 este ocupat, pe rând, de Timiș, Iași, Constanța, Brașov, Bihor, Mureș și Prahova.

Județele cu cele mai puține electrice sunt Teleorman, Călărași, Mehedinți, Ialomița și Giurgiu.


Dacia Spring e cea mai vândută mașină electrică în România, urmată de Tesla Model Y, Tesla Model 3, Renault Megane E-Tech Electric și Volkswagen e-Up.

Citește și:

loading...

27 de comentarii la „Toma a dat azi răspunsul exact

  • norvegia plina de masini electrice cred ca este o gluma. cei care au masini electrice o au sa o frece pana la piata si inapoi, in rest au termice toti acasa. pe frigul ala si cu o lungime de 3000 km o sa mai treaca inca 3000 de ani pana vor trece la electrice.
    De altfel, in anul 2005 ei au votat ca din 2025 sa nu mai aiba nimeni termice. Anii au trecut cam repede peste ei se pare. Daca ei nu au putut, pentru restul lumii e doar o chestiune de logica sa iti dai seama ca este imposibil.
    Dar na, macar posesorii de cuptoare cu microunde vor avea parcari, ca de folosit in concedii prin europa poate peste 550 de ani. In rest tot cu dizelul cel poluant o vor arde.

    Răspunde
    • Apar din ce în ce mai multe stații de încărcare rapide. Oprești la o cafea și la un ștrudel și apoi mai bagi 400 de km. Cu de două-trei ori mai puțini bani decât pe benzină.

      Răspunde
      • Nu toată lumea este neglijentă cu propria sănătate și regimul alimentar ca mnetale domn ziarist, cafea și ștrudel, auzi tu la el

        Răspunde
      • Strudelul ăla probabil este o franzea cu gem iar cafeaua este la pet de 2 litri ca să fie timp suficient să se încarce bateria.
        Până nu va scădea mult mai mult prețul kw dar și timpul de încărcare pot spune că cel puțin în România motorul termic mai are km de funcționat.

        Răspunde
      • 2 lei / kWh minimum la statiile de incarcare
        20-25 kwh/ 100 km consum mediu pentru „electricele” conduse calm
        40-50 lei / 100 km
        Echivalent cca 6-7 litri benzina/motorina / 100 km
        Asta e consum de diesel sau hibrid din 2010-2015 care costa 3000-5000 de euro second-hand, nicidecum 50.000-100.000 de euro cum costa masinile de tuns cu 4 roti si scaune pe care le venerezi tu.
        Asadar vrajeala cu de 2-3 ori mai ieftin e doar vrajeala. Iar strudelul si cafeaua urmate de 400 de km sunt doar pe hartie, in viata reala dupa strudel si cafea mai mergi 150-250 de km si, surpriza, iar strudel si cafea.
        In rest nu raman decat banii dati de mine si de altii ca mine pentru „salvatorii planetei” ca subventie de tip „Rabla plus” si alta inutilitati „verzi”

        P.S. Daca incarci acasa cu 0.7 – 1 leu / kwh (ma intreb cum incarca aia care stau la etajele 1-10) costul scade la jumatate, consumul devine 3-4 litri / 100 de km. Asta e consum de Prius 3 care poate fi cumparat cu vreo 5000-6000 de euro intr-o stare decenta.

        P.P.S. Ai fost vreodata in Norvegia? Eu am fost, am rude care traiesc acolo. In Norvegia se vand masinile electrice pentru ca au uriase deduceri fiscale. URIASE! TVA zero, electricitate zero („carburant”), impozite zero, taxe de drum zero. Singurul lucru pe care il platesti este parcarea, redusa cu 50% fata de masinile cu combustie. In rest nu platesti nimic, unde mai pui ca ai si subventie la achizitionarea unei masini electrice noi.
        Daaar, cu toate aceste facilitati care exista de mai bine de 20 de ani (din 2002, mai exact), masinile electrice reprezinta doar 45% din totalul masinilor care sunt inmatriculate si circula in Norvegia.
        De ce doar 45%? Pentru ca norvegienii sunt oportunisti, nu prosti. Stiu si ei ca, daca au nevoie sa mearga mai departe de extraurbanul localitatii de domiciliu, au nevoie de o masina care sa si poata face asta fara sa depinda de temperatura exterioara si alti factori care o pot imobiliza in cateva ore.

        Răspunde
        • Calculele dvs sunt false. Pentru 40 de lei în oraș, încarci bateria pentru 200 de km.

          Răspunde
          • Serios?
            40 de lei = 20 kwh
            20 kwh / 200 km => 10 kwh / 100 km
            Astept cu nerabdare sa-mi dati exemplul masinii electrice care se incarca in juma de ora pentru 400 de km si consuma 10 kwh / 100 km. La modul serios, o cumpar fara comentarii pentru ca, daca ar exista, ar fi o aroganta tehnologica.
            Nici macar consumul normat dat de producator nu se duce acolo, nimeni nu are curajul sa minta in asemenea hal.
            Consumul minim, in regim de mers ultra economic, IN VIATA REALA, este undeva la 17-18 kwh / 100 km

            Răspunde
            • Promotor: „Mihai Matincu, un proprietar de Spring, a vrut să afle cât consumă micul model electric pe Transfăgărășan. El nu a parcurs întregul traseu, ci doar o parte din acesta, dar ne putem creiona o idee cu privire la autonomia mașinii în condițiile date.

              El a plecat în acest test de 160 de kilometri dus-întors cu bateria aproape plină. A încărcat mașina până la 99%, având o autonomie estimată de 227 de kilometri. După primii 39 de kilometri, autonomia rămasă afișată a fost de 186 km, iar procentajul bateriei a ajuns la 81%.

              Mihai a ajuns la primul punct, acolo unde va întoarce, cu 59% baterie rămasă, după ce a parcurs 81 de kilometri. Autonomia rămasă a fost de 129 de kilometri, dar urmează partea de coborâre, așa că ar trebui ca mașina să mai recupereze energie.

              La finalul traseului, după coborâre, computerul de bord indica faptul că în baterie a mai rămas 36%, iar autonomia rămasă era de 103 kilometri. Consumul final a fost de 9,7 kWh per 100 km. Astfel, autonomia de 230 km a mașinii poate fi depășită, dacă utilizezi atent resursele pe care le ai”.

              Răspunde
            • Să facem și acest calcul și pentru a avea cât mai multe date pentru o analiză corectă.
              Electrică (Spring): 0,8 lei/kWh (încarcare acasă) x 27 kWh capacitatea bateriei = 21,5 lei pentru 230 de km autonomie medie (vara în oraș autonomia crește spre 300 de km).
              Termică: La un consum de 7 l la 100 km, rezultă 16 litri consum pentru 230 de km.
              Cost 16 litri x 7 = 112 lei.
              Deci, cost Spring încarcat acasă 21,5 lei vs cost benzină 112 lei.
              De 5,2 ori mai ieftin!

              Răspunde
              • Terminati cu prostiile!

                Dacia Spring, in primul rand, nu e o masina. E o chinezarie (Dongfeng EX1) de buget.

                In al doilea rand consumul din testul respectiv a fost inregistrat la mers „economic”, intr-o zi cu conditii meteo favorabile. Nu are nici o legatura cu viata reala, nu face nimeni 2 ore pana la Ploiesti ca sa economiseasca bateria.

                In al 3-lea rand, toate exemplele fanilor tomisti sunt de „masini” de clasa mini/mica. Dacia Spring, VW e-UP sunt niste masinute complet nepotrivite pentru deplasari interurbane. De ce? Pentru ca un TIR care te depaseste cu 90 km/h (nu uita, tu mergi cu 60-70 pentru ca economisesti bateria) te arunca fix in sant (curentul de aer, mai exact. Cine nu a experimentat asa ceva ar trebui sa incerce inainte sa vorbeasca).

                In al patrulea rand, bombardierii care au EQE ori EQS ori ce mai viseaza ei dar sunt la curent cu preturile de 1.4 lei/kwh sau zero lei kwh sa ne lase cu vrajelile.

                Nu am ce sa cumpar, nici cu bani cash, nici cu rate, exemplele furnizate sunt nu doar eronate dar si voit denaturate.

                Nu aveti deloc experienta cu masinile electrice. Da, o masinuta electrica de clasa mini/mica (asa cum sunt cele enumerate) poate ajunge la 11-13 kwh / 100 km consum URBAN in conditii prielnice. Cu -5 grade afara sunt slabe sanse, totusi. La 18-22 de grade insa e perfect posibil. In extraurban insa nu exista nimic sa consume sub 18 – 20 kwh / 100 km.

                Concluzia insa e una singura : in Buzau sunt 233 de masini electrice iar asta, raportat la numarul total de masini inseamna ca nu sunt deloc.

                Panouri solare au aia la case. La bloc e mai greu sa ai panouri solare si sa scoti cablul de la etajul 8 sa incarci masina.

                Comentam, comentam dar sa gandim inainte, da?

                P.S. Pentru astia care cauta teste de nisa ca sa demonstreze nimic, ia uitati aici realitate. Iar pretul este mai mult decat corect.

                „Honda has set a new GUINNESS WORLD RECORDS title for ‘Lowest fuel consumption – all 24 contiguous EU countries (all cars)’, recording an average 2.82 litres per 100km (100.31mpg) over 13,498km (8,387 miles), in a 25 day drive across all 24 EU contiguous countries.

                Behind the wheel of a Honda Civic Tourer 1.6 i-DTEC for the entire journey were two members of Honda’s European Research & Development (R&D) team, Fergal McGrath and Julian Warren, who took on the challenge to further demonstrate the impressive real-world fuel economy of the Tourer.”

                Sursa : https://hondanews.eu/eu/lv/cars/media/pressreleases/57250/honda-sets-new-guinness-world-records-title-for-fuel-efficiency-averaging-282-litres-per-100km-10031

                Hai, porniti si faceti un tur de 13.000 de km cu 2566 de lei ( carburant + strudel + cafea, in cazul vostru). Poate incearca eroul nostru cu 2 electrice. Ce zici, conferentiare?

                Răspunde
            • Pentru un ștrudel și o cafea îți arat eu în Buzău stație de incarcare rapida cu 1,4 lei/kw. Și la 50 km de Buzau îți arat și una cu 0lei/kw! În alta ordine de idei(ca și posesor de 2 mașini electrice) pe una la consum ultra economic scot 13kw/100 km(nu e Șpring, e cam cât 2 Springuri ca marime) iar la cealalta(echivalent A8 sau E clase ca marime) scot 17 kw/100 km). Mai faci calcule? Sau îți dă cu virgula? Dacă mai ai și panouri fotovoltaice este cam șah mat!

              Răspunde
              • Anonimule, Tereaca are Spring de aceea stie cat consuma…

                Răspunde
            • Wolksvagen e up…hai,du-te și cumpăra una bogatule.Leasing,rate la banca,nu contează cum.Doar cumpara-o.

              Răspunde
      • Da’ mai taie din sutele alea de kilometri, dă-i dreaaqu’ !
        Minunate afirmații mai faci !

        Sa-ntelegem că-n timp ce savurezi un ștrudel și-o cafea, niste unii îți mai baga încă vreo două baterii complet pline in portbagajul Matizului de la Dacia sau cum ?!
        Că Matizul de la Dacia n-are autonomie, in practică, nici jumate din aia 400km, cu bateria plina…

        Tot nu-nteleg, daca Amsterdamul are cele mai multe biciclete pe cap de olandez furajat, daca norvegienii au cele mai multe mașini electrice pe cap de norvegian furajat, din ce motiv are trebui ca noi să-i copiem ?!

        Uite, eu vreau, spre exemplu, in nonșalanta mea aroganță, ca România întâi să egaleze Norvegia, Danemarca, Finlanda, etc la nivelul corupției, in primul rand de natură politică.
        O consider mai oportună spre buna funcționare a societății decât înmulțirea bicicletelor pe străzi.

        Ce zici de asta ?!

        Răspunde
      • Nu înțeleg de ce trebuie sa ne comparam doar cu elitele? De ce nu facem comoție cu tarile echivalente, gen Bulgaria.
        Pentru cel care a comentat cu ștrudelul, probabil a fost o gluma, nu?

        Răspunde
  • Ne grabim ca fata mare la maritat, ca sa aratam ca suntem si noi in frunte la ceva…
    Din pacate adoptarea unor solutii netestate in timp, sau ne-aliniate la realitate, vor naste o gramada de probleme.
    Vor trece anii si imi veti da dreptate ….

    Răspunde
  • In Buzau sunt 233 de masini electrice iar primaria cheltuie bani pentru statii de incarcare?
    Daca sunt doar 233 electrice iar numarul total este urias, cum se vaita tot sus-numitul, procentual masinile electrice nu exista in Buzau. Ori 233, ori 0, e aceeasi treaba.
    Si atunci intreb : de ce sus-numitul cheltuie inclusiv banii mei pentru pentru ceva absolut inutil? Cine si ce avantaje are de pe urma acestei cheltuieli inutile pentru 99.99% dintre contribuabili?
    Pe aceeasi logica, daca apare in Buzau un cetatean suficient de excentric incat sa cumpere Toyota Mirai, trebuie sa ne asteptam ca primaria Buzau sa cheltuie bani cu o statie de hidrogen si chiar, daca tot o ardem pionieri, cu o fabrica de hidrogen? Asa ar fi elegant, ma gandesc, daca pentru posesorii de masini electrice se fac asemenea cheltuieli.
    Pentru cei ce nu stiu, Toyota Mirai este un automobil cu pila de combustie ( 90.000 de euro, indisponibil in Romania dar disponibil in Germania) , genereaza electricitate din arderea hidrogenului, singurele emisii fiind de vaporii de apa.

    Răspunde
  • Dar stiti cata energie electrica se produce in Norvegia si cum? Hidro, nuclear etc, si ieftin. Mult mai ieftin ca la noi. Normal ca isi permit. Hotii de la noi nu investesc in centrale atomice, hidro si ce ar mai functiona in mod rezonabil, nu investesc in infrastructura, nu nimic.

    Unde sunt autobuzele electrice? Asta sa zica Toma, mai bine, nu sa ne numere noua masinile. Ce a facut cu ele? Sunt bani aruncati pe fereastra? E legal?

    Răspunde
  • Sistemul exista și e mult mai bine implementat în Emirate,unde se face o trecere accelerata la electric.Mult mai eficient ca în Europa.Dar vorbim de alte legi,alți bani.

    Răspunde
    • Eu sunt cetatean UE model. Mi-am pus la casa 1000 de circuite electrice, de plita, de cuptor, de pompa de caldura, de masina electrica, de draci, de laci. Am un tablou electric cat un frigider. Dar UE si guvernul Romaniei cu companiile din subordine ce fac pentru mine? Ei ce pun la capatul celalalt al cablului? Carbuni si centrale invechite, transformatoare antice? Propaganda ieftina si indemnuri pentru noi, lene, indolenta, salarii si sporuri gigantice pentru ei.

      Răspunde
  • Domnilor,
    La câte mașini electrice și plug-in hibride a zis domnul primar că sunt în orașul nostru, de ce vă mai faceți griji că or să vă ia locurile de parcare? Sunt destui cu „electrice” care au case „pe pământ” cum se zice, că altfel nu-și permiteau poate să-și achiziționeze astfel de vehicule, bine, excepție fac cei cu Dacia Spring și astfel de „cutii de chibrituri” pe roți. Dar v-ați pus oare întrebarea dacă nu cumva și înainte proprietarii de „electrice” și de celelalte care acum fac obiectul unor gratuități la parcare, aveau locuri în parcările de reședință? Ei vor lua aceleași locuri în continuare, urmând ca dumneavoastră să le obțineți pe restul. Nu peste tot a fost bătaie pe așa ceva. Sunt destule locuri rămase libere chiar și după a treia „strigare” ca să zic așa. Iar cei care le ocupă fără să plătească, că doar nu era să rămână așa de izbeliște, merg „pe burtă” mai departe, atâta vreme cât nu se interesează nimeni de „bafta” lor. Așa că dacă tot e să moară și capra vecinului, atunci cei îndreptățiți să o facă ar trebui să urmărească cum se parchează după atribuirea locurilor în parcările de reședință, în intervalele orare specificate pe panouri. Or să aibă, poate, plăcuta „surpriză” de a constata că locuri rămase libere în urma licitațiilor, pentru că nu le-a solicitat nimeni, sunt ocupate de unii cu a doua mașină, poate și cu prima și singura doar, dar fără să plătească nimic pentru așa ceva, pentru simplul fapt că nu s-a interesat nimeni de acest fapt. Astfel, o dată identificați, ar putea fi obligați să încheie un contract ca și ceilalți care au obținut acest lucru în mod legal și corect și obligați la plată, că doar legea este aceeași pentru toți. În caz de refuz să fie obligați să elibereze locul și să li se interzică parcarea acolo. Asta ar fi marea problemă, nu invidia unora că alții, foarte puțini la număr, au „electrice” care se bucură momentan de unele gratuități și care nu înțeleg că este o măsură de încurajare a achiziționării acestor mașini. Un lucru să fie clar, totuși și anume acela că în momentul în care numărul acestor mașini se va înmulți, aceste gratuități oferite vor dispare. Deja programul Rabla Plus a suferit modificări radicale în defavoarea eventualilor clienți. Din nefericire edilii noștri s-au trezit cam târziu, ca întotdeauna și tare mă tem că aceste măsuri, deocamdată propuse, nu vor avea o durată prea mare.
    P.S. sunt deținător de PHEV adică de mașină hibridă plug-in și am constatat că în afară de mine momentan mai există doar un singur deținător de astfel de marcă, tip și model de mașină, pe străzile orașului nostru. Nu este ceva deosebit, nici foarte scump și e o creație destul de recentă a unui vestit grup european. Tocmai ce am licitat pentru un loc de parcare și l-am obținut fără a avea concurență, contra cost, dar nu sunt sigur că la expirarea contractului voi putea solicita locul respectiv în mod gratuit. Asta e, mergem mai departe! Important e să fim mulțumiți de achizițiile făcute!

    Răspunde
  • Toți aveți dreptate, mai puțin habar iști din primarie care nu trăiesc în viața reală Acum este mai multa brambureala in traficul buzoian decât acum 8-9ani.Acum să oprești la o farmacie/bancomat/in orice magazin alimentar este o adevărată aventură. Pe benzile autobuzelor eventual unul la 5 minute, este minune.Semaforizare super defectuoasă. Degeaba luam exemplu din alte țări, ele sunt cu30-50 ani înaintea noastră. Acolo edili gândesc pt binele cetățenilor ,nu împotriva lor.Acolo unde era verde, acum este gri.acolo unde era apa curgătoare acum apa a secat,acolo unde oameni trăiau decent, acum trăiesc vai de lume,cu taxe și impozite nejustificat de mari, in folosul unor habarniști care hotarasc in favoarea lor

    Răspunde
  • Electrocity, unde pe Unirii Sud sau Nord au ramas locuri nelicitate? Nu compara ce e la Crang sau in Dorobanti cu situatia celor de pe Unirii. Si aia sunt tot cetateni care au in proprietate legal 1, 2, 3 masini. Nelegal au obtinut unii mai multe locuri sau preferentiql, prin tot felul de tertipuri. Sunt realitati!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.