Toma. Cadou, dar și obligație primite de la buzoieni

Cadou meritat primit de Toma duminica trecută de la buzoieni. 78% – cel mai bine votat primar (de oraș mare) din România.

Întrebarea pe care și-o pun (de-acum) toți buzoienii e ce va face Toma?

Va (putea) continua în același ritm îndârjit modernizarea Buzăului sau se va lăsa pe tânjală ?

Se pune întrebarea și dacă Toma (care are totuși o vârstă) va putea continua fizic programul spartan auto-impus.

Trezire în zori, venire la șase dimineața (!) la Primărie, ședințe la ora opt cu directorii din subordine, găsirea de soluții, verificare pe teren, preluarea altor probleme de la buzoieni, plecare acasă -care uneori a însemnat ora 22.00.

Cele 78% (procente din alegeri) reprezintă un cadou, dar și o obligație pentru Toma

Două dificultăți importante (față de primul mandat)

Cea mai mare problemă e pandemia. „Avem venituri la primărie diminuate cu 50% față de anul trecut!”, a anunțat, îngrijorat, primarul. Asta însemnă bani mai puțini pentru asfaltări și alte investiții.

Apoi, există riscul ca Marcel Ciolacu să nu-l mai poată ajuta. În caz că viitorul guvern va fi unul PNL (așa cum se prefigurează) – municipiul Buzău nu va mai primi ajutor/proiecte de la guvern (exemple din ultimii ani: reabilitare liceu Eminescu, refacere poduri Metalurgica și Marghiloman, subvenție la căldură, etc).

Care e șansa lui Toma

Cu bani mai puțini de la firmele din Buzău (afectate de pandemie), dar și de la guvern, șansa lui Toma (probabil singura) de a continua dezvoltarea accelerată a Buzăului sunt proiectele pe fonduri europene.

Doamna din imagine, Luminița Colțeanu (șefa departamentului de fonduri europene din Primăria Buzău) e cea care trebuie să-l „scoată” pe Toma în al doilea mandat

Ceva premise sunt. În pregătire sunt mai multe proiecte:

*Modernizare Bd. Unirii, Aleea Industriilor și str. Transilaviei

*Modernizare Piața Dacia și Aleea Trandafirilor

*Extindere sistem monitorizare video

*Modernizarea restului de stații de autobuz din Buzău

*Extindere Parcul Tineretului înspre râul Buzău

*475 de biciclete și 48 de stații de închiriere

loading...

14 comentarii la „Toma. Cadou, dar și obligație primite de la buzoieni

  • Nea Tomiță, dă-le peste bot celor din ciuma galbenă și demonstrează-le că nu te lași, că și la Buzău se poate cu fonduri europene. Fă-ne matale un oraș ca în vest (măcar ca în vestul țării) și te-om pomeni cu toate generațiile de azi înainte. Buzoienii sunt alături de primarul ales. Și mai cu seamă, așa ca să-i mai oftici pe unii cârcotași de pe la noi, care în urma realizărilor din primul mandat, nu prea îți mai dădeau șanse, vezi poate mai găsești câte ceva de pus și la intrările celelalte în oraș. Să moară de necaz toți cei care îți erau împotrivă…

  • Un primar de milioane!!! L-am votat din toată inima ! Acei 22% care nu l-au votat sunt nişte ciudăţenii de ,,cetăţeni”, că nu ştiu cum să le zic altfel, din moment ce OMUL acesta A DEMONSTRAT CONTINUU că poate face MULTE PENTRU BUZĂU !!
    L-am votat strict pe el, OMUL, SUPER-PRIMARUL de Buzău, nu PSD-ul jalnic şi jenant din care face parte şi care oricum, mai devreme sau mai târziu, se va desfiinţa !
    Şi dacă din cei 22% de votanţi anti-Toma ar fi înţeles unii că OMUL contează, şi nu mult-scuipatul partid din care face parte, cu siguranţă victoria lui Toma ar fi putut fi şi mai răsunătoare de atât, de vreo 95-99% !!!

  • Cu suventiile la caldura cum ramane?

  • Leo, dă-le dreacu de subvenții, tot pomana, tot pomana?! V-a zis omul, recte dom primar, sa va puneți centrale ca nu mai tine? Nu ați vrut sa îl luați în seama, acum sa faceți frigul, ca nu mai vedeți voi ajutor din banii celorlalți! Cine poate, oase roade, cine nu… Asa e în capitalism fratioare!

  • Toma trebuie să reducă cheltuielile de funcționare ale primăriei. Mai puțini angajați, salarii mai mici, mai puține beneficii, totul informatizat și online pentru cetățeni. Să nu uităm că încă avem circa 500 de gardieni publici.
    Dar, Toma trebuie să atragă și investitori, de preferat IMM-uri, care sunt mai flexibile la condițiile economice.
    Banii care sunt trebuiesc cheltuiți cu cap, fără concerte și spectacole gratuite.
    Pentru atragerea de fonduri europene, dar mai ales pentru implementarea unor astfel de proiecte, Toma va avea nevoie și de finanțare proprie.
    Guvernul PNL care va să vină nu va sprijini prea mult județul Buzău deoarece este un județ al PSD.

  • HOPAAAAA ,INCEPEM SA NE VAITAM ??? FONDURI EUROPENE CAND ACCESAM ???

  • V-as ruga, sa nu mai bagati panica in buzoieni, degeaba! Voturile, nu au fost cadou, ci pe buna dreptate! La cat a muncit domnul Toma, ar trebui un pic de respect, daca tot mentionati programul dansului, de la 06.00 la 22.00. Nu cred ca un alt primar, isi sacrifica viata privata, cum face dansul… Si in legatura cu,, varsta”… Ce tot mentionati acest lucru, de parca l-ati vedea mergand in baston, sau ar fi de vreo 75, 80 de ani?! Banuiesc ca si la acea etate, multi nu-l vor prinde din urma! E un barbat in toata puterea, care alearga pe teren la propriu si care are o minte sclipitoare si stie cum sa se descurce cu toate. Daca ii era teama de consecinte, nu se angaja in aceasta cursa electorala. Fapt ce dovedeste ca si-a calculat toate riscurile si merge pe mana sigura. Nu mai cobiti atat si dati-i credit ca si pana acum, caci v-a dovedit ce poate. Sa nu credeti ca unul de 20, 30, 40 de ani, ar avea atata vointa si putere sa duca ce a dus dansul pana acum. Am avut exemplu, cu cineva care nu se misca din birou decat pt nevoi personale. Eu ii doresc domnului primar, sanatate, succes pe toate planurile si oameni de bine alaturi! Doamne ajuta!

  • Incognito, nu il cunosti pe marele Tov Leo Tz, cel mai mare economist al Epocii de Aur, erou al muncii socialiste, erou al loviturii de stat din ’89, locotenent Secu’ in retragere…etc. La ce te-ai astepta din partea acestui favorizat al epocii trecute, individ care a trait toata viata din privilegii nemeritate ? Tocmai de aceea uraste atat de mult capitalismul…e lemn tanase, norocul lui ca acum este pensionar (de lux) pentru ca altfel, intr-o societate concurentiala, ar muri de foame. Dupa cum vezi, nici acum cand a inceput deja sa miroasa a pamant de flori, nu se dezice de vechile apucaturi…
    Rupe bre, tov Leo, o farama din pensia aia nesimtita si monteaza-ti o centrala… !

  • Când o să fie în stare doamna Colteanu…. deocamdată nu a dovedit ca ar fi cu toată munca celor din primărie care nu au salarii umflate ca ea…

  • 5 milioane de euro tocați aiurea pe sport (cluburi sportive nu sport de masă). Sportul a fost prima prioritate bugetară, cam cât următoarele două la un loc (străzi și transport). Deci se puteau face cu 5 milioane mai multe lucruri bune în oraș.

  • Zero bani la sănătate; din cele 5 milioane de euro tocați aiurea pe sport, mai bine se finanța un spital ca să avem servicii medicale de calitate.

  • Terminați cu pupatul de moaște! Gata ! A ieșit iar Primar ! Să vedem ce va face în continuare, de fapt cum ne va prosti în continuare.De asfaltat încă are : Horticolei, Parâng(astea le-a uitat ),Dorobanți, Victoriei, etc. Cu parcările subterane s-a văzut ce a făcut, cu cele la suprafață la fel de rău! Marele furt, scuze, proiect cu apa care iese din subteran s-a oprit, varianta de est s-a dus dracului si aia.

  • Îl rog pe autor sa enumere ce fonduri au fost atrase și folosite sau ce proiecte cu finanțare europeana au fost depuse în mandatul precedent de către primăria Buzău. Ca sa putem și noi discuta la obiect la ce sa ne așteptăm în următorii patru ani.

  • Agramatul de mai sus care se semneaza @Leo este un escroc.
    AM SCRIS INCA DE ACUM O SAPTAMANA CA NU VOI MAI POSTA NIMIC PE ACEST FORUM SI VA ROG SA FITI CONVINSI CA MA VOI TZINE DE CUVANT SI CA ACEASTA DECIZIE VA RAMANE DEFINITIVA.
    Orice alte postari ulterioare sub nickname-ul meu vor fi ale unor indivizi lipsiti de scrupule si de caracter, dintre cei pe care i-am deranjat cu opiniile mele politice.
    Sa ajungi sa furi pana si un nick?!……[Leo]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.